Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 22:00

Peste 1.300 de ambulanţe de tip A, B şi C, cumpărate de IGSU prin fonduri din POR 

 "În cursul acestei săptămâni, IGSU urmează să finalizeze semnarea acordurilor cadru pentru ambulanţele de urgenţă de tip B 4X2 şi 4X4. Licitaţia a fost finalizată, iar primele ambulanţe de tip B pentru Serviciile de Ambulanţă şi SMURD urmează să ajungă în cursul acestui an", a anunţat Raed Arafat, secretar de stat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. În curs de finalizare se află şi licitaţia pentru ambulanţele de tip C. Până la sfârşitul acestui an, vor fi livrate aproximativ 500 de ambulanţe de urgenţă, urmând ca livrările să continue şi anul viitor, începând cu luna ianuarie. Un total de 1.309 ambulanţe de tip A, B şi C urmează a fi livrate în cadrul prezentului proiect finanţat prin POR, accesând fonduri europene nerambursabile (935 ambulanţe de urgenţă tip B - din care 600 destinate serviciilor de ambulanţă şi 335 SMURD - 132 de tip C, din care 81 destinate serviciilor de ambulanţă şi 51 destinate SMURD şi 242 de tip A, destinate serviciilor de ambulanţă). "Pe această cale vreau să mulţumesc colegilor de la IGSU care au derulat acest proiect în beneficiul serviciilor de ambulanţă şi a SMURD şi menţionez că acest proiect include şi alte dotări specifice intervenţiilor medicale de urgenţă pentru care licitaţiile urmează a fi derulate, un exemplu fiind ambulanţele de terapie intensivă mobilă pentru nou-născuţi. Noile autospeciale vor înlocui parcul învechit al serviciilor de ambulanţă şi SMURD în care majoritatea autovehiculelor au fost achiziţionate în anii 2007/2008", a precizat şeful DSU.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It