Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 21:59

Dosare penale pentru furt de curent electric în Argeş

 De curând, jandarmii argeşeni au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Distribuţie Energie Oltenia în zona localităţilor Merişani şi Băiculeşti. Acţiunea s-a desfăşurat în scopul prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică. În timpul acţiunii de prevenire şi combatere a sustragerii de energie electrică, au fost identificate mai multe imobile care erau branşate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică. În urma verificărilor efectuate la faţa locului, jandarmii au procedat la întocmirea documentelor de constatare conform normelor de procedură penală şi a prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale. Au fost întocmite cinci dosare de constatare a faptelor care au fost înaintate organelor de poliţie competente teritorial (Secţia de Poliţie Rurală Bascov), în vederea continuării cercetărilor. Totodată, reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea instalaţiilor improvizate.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It