Serviciul de Urgenţă 112 va fi modernizat
Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat că se demarează o licitaţie pentru schimbarea totală a actualului sistem 112, care este unul învechit. Arafat a explicat că noul sistem ar putea fi funcţional până în anul 2020, iar marea noutate va fi posibilitatea de a identifica victimele pe baza coordonatelor GPS oferite de telefonul mobil. Astfel, accidente cum a fost cel în care un avion s-a prăbuşit în Apuseni, iar renumitul pilot Adrian Iovan şi-a pierdut viaţa, nu vor mai fi posibile. "Multe dintre aceste aspecte sunt introduse recent în sistemul 112. Sistemul ne va aduce un nou standard şi noi facilităţi. Majoritatea infrastucturii este achiziţionată în 2004-2005 şi există riscul să cadă sistemul în anumite judeţe. Acum vin noi facilităţi de software. Era greu pe un sistem vechi să îi faci doar update. Colegii de la STS pot veni cu o variantă nouă şi modernă. Introducerea localizării direct prin GPS, nu prin triangulare, aduce mai aproape omul care sună la 112 de cei din echipele de intervenţie. Ştiind cât de dificilă este implementarea unui astfel de sistem, eu cred că va dura un an sau doi până când acesta va ajunge să funcţioneze la capacitate maximă", a declarat Raed Arafat.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
