Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 20:28

Copil spânzurat de frică după ce vaca pe care o păştea şi-a rupt un picior

Un copil în vârstă de 14 ani, din comuna Mălureni, satul Păuleasca, s-a spânzurat în podul casei în care locuia. Se pare că motivul care l-a determinat pe copil să-şi pună capăt zilelor a fost cauzat de faptul că îi era teamă de eventuale repercusiuni, după ce vaca pe care o dusese la păscut şi-a rupt un picior. O vecină a fost cea care a văzut trupul atârnând în podul casei aflate în construcţie şi a sunat la 112, cerând ajutor. Din păcate, echipajul medical sosit la faţa locului a fost nevoit să constate decesul. Băiatul făcea parte dintr-o familie numeroasă, având alţi cinci fraţi mai mari şi doi mai mici. Toţi locuiau împreună cu mama lor, tatăl fiind plecat la lucru în străinătate şi urma să vină în concediu acasă, fix în ziua fatidică. Indiciile găsite la faţa locului de anchetatori conduc spre concluzia că gestul copilului a fost unul premeditat. Din cercetări, se pare că, dimineaţa, puştiul fusese cu vaca la păscut, dar pe câmp, animalul s-a accidentat. "Vaca şi-a rupt piciorul, nu se ştie cum, iar copilul probabil că s-a speriat foarte tare. I-a fost teamă că părinţii îl vor certa, nu ştiu ce-o fi fost în mintea lui, săracul, mai ales că venea şi tatăl acasă, s-o fi gândit că-l dezamăgeşte şi s-a spânzurat. Între timp a ajuns acasă şi taică-său... Păcat de cei rămaşi în urmă. E o familie cu mulţi fraţi, care se ajutau între ei... E cumplit că s-a întâmplat aşa ceva", au spus vecinii. Din păcate, familia îndurerată, în loc să se bucure de vacanţa părintelui, s-a pregătit de înmormântare...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It