Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 31 iulie 2026 04:48

Persoanele cu venituri mici vor primi bani pentru a-şi plăti facturile la apă şi canalizare

Familiile sau persoanele singure cu venituri mici pot primi, începând de vineri, un ajutor lunar din partea autorităţilor locale pentru plata serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, după cum prevede un act normativ publicat în Monitorul Oficial. Măsurile privind acordarea unor ajutoare financiare pentru plata unor utilităţi pentru anumite categorii de persoane se regăsesc în Legea nr. 215/2018 privind modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare 241/2006. Actul normativ a fost publicat marţi în Monitorul Oficial, iar prevederile acestuia se aplică începând de vineri, 3 august. Mai exact, actul normativ prevede acordarea unui ajutor financiar familiilor sau persoanelor singure cu venituri scăzute pentru plata serviciului de apă şi canalizare. Ajutoarele se acordă în limita a 75 litri de apă/persoană/zi, apă uzată evacuată la reţeaua de canalizare, iar sumele necesare acordării acestor ajutoare băneşti vor proveni de la bugetul local. Astfel, familiile sau persoanele singure care primesc ajutor social beneficiază de un ajutor lunar care va acoperi cel puţin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare. Venitul lunar al familiei se stabileşte pe baza veniturilor tuturor membrilor acesteia din luna anterioară celei în care s-a făcut cererea pentru acordarea ajutorului lunar. Limitele de venituri până la care se acordă ajutorul lunar pentru plata apei şi canalizării sunt cele prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, respectiv 1,572 ISR în cazul familiilor şi 2,164 ISR pentru persoanele singure. În condiţiile în care, în acest an, indicatorul social de referinţă (ISR) are valoarea de 500 de lei, limita veniturilor pentru familii este de 786 de lei, în timp ce pentru persoanele singure, limita venitului este de 1.082 de lei. Valoarea ajutorului lunar pentru plata serviciilor de alimentare şi modalitatea de decontare a acestuia se stabilesc printr-o hotărâre a consiliului local, iar acordarea ajutorului se face prin dispoziţia primarului, la solicitarea celor interesaţi. Suplimentar, actul normativ mai prevede şi posibilitatea acordată persoanelor singure sau familiilor cu venituri mai mici decât salariul minim pe economie (1.900 de lei) de a deconta, parţial sau chiar integral, costurile legate de branşarea sau racordarea la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare. În condiţiile în care recent a fost adoptat un act normativ care stabileşte că, începând de anul viitor, taxa pe valoarea adăugată aplicată serviciilor de canalizare se va reduce de la 19% la 9%, românii vor plăti facturi mai mici pentru acest tip de servicii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It