Argeşenii fură curent de sting!
Peste 4.700 de acţiuni organizate de Distribuţie Oltenia au avut loc în intervalul aprilie-iunie 2018 pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de racordare neautorizată. Fenomenul prezintă un risc ridicat de incendii, daune materiale şi pierderi de vieţi omeneşti şi are impact direct asupra calităţii alimentării cu energie electrică a consumatorilor. Din cele şapte judeţe în care operează Distribuţie Oltenia, Argeşul ocupă un loc fruntaş în ce priveşte furturile de curent electric, cu 122 de cazuri. În perioada amintită au fost verificate 4.788 locuri de consum şi au fost identificate 621 cazuri în care au existat suspiciuni de consum ilicit de energie electrică, împărţite după cum urmează: Argeş - 122 cazuri; Dolj - 208; Gorj - 10; Mehedinţi - 37; Olt - 120; Teleorman - 70 şi Vâlcea - 54 cazuri. Sustragerea energiei electrice din reţeaua de joasă tensiune reprezintă un risc atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât şi pentru consumatorii din vecinătate. Orice intervenţie neautorizată, precum şi utilizarea unor instalaţii improvizate pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieţi omeneşti şi daune materiale semnificative. În plus, consumul fraudulos de energie influenţează calitatea serviciilor, determină variaţii de tensiune şi întreruperi ale alimentării cu energie electrică, provocând astfel disconfort mai ales pentru persoanele care consumă energie electrică având contracte încheiate de furnizare a energiei electrice şi respectând prevederile legale in vigoare. Sustragerea de energie constituie infracţiune de furt şi se pedepseşte conform legilor în vigoare, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
