Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 17:25

Mihai Fifor s-a întâlnit cu "Şoimii Carpaţilor" înainte de plecarea acestora în Afganistan

 Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, s-a întâlnit vineri în municipiul Bistriţa cu militarii Batalionului 812 Protecţia Forţei "Şoimii Carpaţilor", cu ocazia transferului de autoritate a forţelor batalionului către Comandamentul Forţelor Întrunite, înainte de plecarea într-o nouă misiune în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Acesta s-a informat cu privire la ultimele evoluţii ale stării de securitate în zona de desfăşurare a misiunii, asigurarea cu materialele şi mijloacele de protecţie individuală şi a discutat cu militarii despre modul de organizare a preluării misiunii de la Batalionul 30 Protecţia Forţei, care îşi încheie misiunea. "Am încredere deplină în capacitatea dumneavoastră de a vă pune în valoare cunoştinţele, de a interacţiona şi coopera atât cu militarii Alianţei, cât şi cu cei afgani, pentru a vă îndeplini cu succes misiunea încredinţată. Am fost cu adevărat impresionat să aflu că 97% din efectivele cu care pleacă Batalionul 812 Manevră în misiune în Afganistan sunt încadrate cu militari ai batalionului şi ai Brigăzii 81 Mecanizată din care faceţi parte. Asta spune multe despre forţa şi coeziunea echipei dumneavoastră", le-a spus ministrul Mihai Fifor militarilor bistriţeni. "Vă asigur că nu există prioritate mai mare pentru comandanţii dumneavoastră şi pentru echipa de conducere a ministerului ca aceea ca fiecare dintre cei care îşi iau astăzi rămas bun înainte de dislocarea în teatrul de operaţiuni să se întoarcă sănătos în ţară la cei dragi. Vă rog să transmiteţi familiilor dumneavoastră mulţumirile noastre pentru înţelegerea şi pentru suportul moral acordat în perioada de pregătire a misiunii. Îi puteţi încredinţa că vor avea tot sprijinul meu şi al echipei de conducere a ministerului pe timpul cât dumneavoastră vă veţi afla în teatrul de operaţiuni. Vă doresc mult succes, dragi militari, şi să vă întoarceţi cu bine acasă!", a mai spus ministrul Apărării Naţionale.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It