Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 17:24

1 August - Ziua Naţională a Salvatorului Montan

 August este luna responsabilităţii pe munte. Concret, cu prima zi a acestei luni începe cea mai grea etapă din an pentru salvatorii montani din ţara noastră, care sunt reuniţi sub sigla Salvamont, fiind o perioadă în care accidentele de pe munte sunt foarte multe şi cu un grad ridicat de dificultate. Tocmai de aceea, pentru a nu bloca resurse umane sau materiale, salvamontiştii nu se vor implica în organizarea unor manifestări publice prin care să marcheze această zi, ci o vor sărbători prin muncă. Dar, pentru a le fi alături eroilor din munţi, aceştia au recomandat celor care se vor aventura pe trasee să acorde o cât mai mare atenţie activităţii pe care o desfăşoară pentru ca numărul de evenimente să fie din ce în ce mai mic. "La noi, august este cea mai ocupată lună şi nu putem bloca resursele umane pentru a desfăşura vreo activitate. Suntem mereu în alertă şi nu ne permitem să sărbătorim altfel decât prin muncă. O să avem, în schimb, nişte campanii de conştientizare, în colaborare cu cei de la Decathlon. Vrem să informăm populaţia argeşeană şi nu numai cu privire la necesitatea de a pleca pe munte corect echipat şi informat!", a precizat Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş.

Acesta a insistat asupra faptului că este extrem de important ca oamenii să înveţe să folosească o hartă şi să înţeleagă că trebuie să poarte bocanci chiar dacă e vară şi e cald, întrucât ei sunt proiectaţi special ca să protejeze picioarele. Ni s-a comunicat, cu această ocazie, că salvamontişii se confruntă în ultima vreme cu un val de turişti bezmetici, care pleacă pur şi simplu, ghidându-se după copaci şi pietre. "Nu au niciun pic de orientare, nu ştiu de unde au plecat, nu ştiu să dea detalii legate de locul în care se află, n-au habar să se localizeze în permanenţă în teren ca să ştie unde se află sau cât mai au de mers... Şi unii nici măcar nu au o destinaţie precisă. Mulţi dintre cei care se rătăcesc habar n-au de unde au plecat, ceea ce este năucitor! Când ne solicită ajutorul, nouă ne trebuie repere, să ştim măcar ce au văzut ultima oară, ca să avem de unde începe căutările. Turiştii de creastă sunt în regulă, sunt echipaţi corect fiindcă există şi condiţii acuma, dar cei de ocazie, care, de pildă, sunt în drum de la mare spre casă, fericiţi, exuberanţi, îi vezi în şlapi sau cipici şi nu-şi dau seama cât de uşor îşi pot rupe un picior sau cât de uşor pot aluneca în prăpastie... Şi asta ţine în mod special de educaţie. Bine, dacă vrem să fim ironici, putem spune că n-avem de ce ne plânge, fiindcă ne ţin în priză şi avem constant activitate. Dar, dincolo de glumă, ignoranţa lor duce la accidentări sau chiar la nenorociri pe care nu şi le doreşte nimeni!", a încheiat Ion Sănduloiu.

Periplul activităţilor de salvare montană din ţara noastră debutează în anul 1905, când Asociaţia Carpatina Transilvană din Sibiu (Der Siebenbürgische Karpatenverein-S.K.V.) a hotărât organizarea echipelor de voluntari pentru acordarea de prim ajutor şi evacuarea celor accidentaţi în Carpaţii României. Mult mai târziu, în anul 1991, s-a constituit Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR), iar Hotărârea Guvernului nr. 77/2003 instituia unele măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi. În plus, H.G. nr. 6/2004 a înfiinţat apoi Dispeceratul Naţional Salvamont. Salvamont România împlineşte 49 de ani de activitate oficială, care înseamnă peste 85.000 de cazuri rezolvate cu succes. În ultimii 10 ani, serviciul de salvare montană se poate mândri cu peste 55.000 de turişti salvaţi, 42 de structuri şi peste 262.000 de apeluri preluate. Mai precis, peste 6.500 de intervenţii anual, 24 de structuri judeţene şi 18 structuri locale, peste 120 de baze, posturi şi refugii Salvamont, peste 750 de salvatori montani angajaţi şi voluntari.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It