Jurnal de misiune - Episodul 20
17 iulie. În marea de oameni încruntaţi din bază apar deseori unii care zâmbesc, oprindu-se câteva secunde şi înseninându-mi ziua. Azi am vorbit cu adjutantul principal Plop, cabanierul de la Renţea, minunat reper în viaţa vânătorilor de munte de la Predeal. M-a certat puţin, invitându-mă odată la cabana din vârf de munte, pentru a vedea că este mai frumoasă ca Prislopul nostru. Ne întâlnim deseori şi întotdeauna are un zâmbet şi câteva vorbe care amintesc de adierea vântului de dimineaţă printre brazii cabanei căreia i-a donat o parte din suflet. Am fost la minunata cabană din Piatra Mare, dar în sufletul meu, Prislopul nu poate fi înlocuit. Mi-a arătat azi o fotografie cu singurele 3 vişine din pomul ce străjuieşte cabana. Zilele fără misiuni au fost puţine şi singurele în care am avut liniştea de care simt că am început să uit.
Am fost azi în micuţa bibliotecă şi am lăsat trei cărţi. Vor rămâne aici, cu semnătura mea şi cu numele companiei mele pe prima filă. Două rânduri dintr-un jurnal au trimis în ţară mai multă emoţie decât m-am aşteptat vreodată. De câteva zile primesc mesaje din tot mai multe colţuri ale României şi ştiu acum că, în timpul dintre ultima misiune şi ziua în care voi urca scările avionului, voi transforma micuţa cameră în cel mai cu suflet loc din această bază. Elevi şi profesori ai liceelor din Bistriţa, oraşul ce se pregăteşte să trimită aici un batalion, profesori de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, oameni din toată ţara vor trimite cărţi pentru biblioteca din Afganistan. Va fi singura bibliotecă din lume ale cărei volume nu vor avea numere de inventar, ci mesaje pentru militari.
"Ana cu flori", un om minunat din Ţara Făgăraşului ni-l va dărui pe Badea Cârţan, însufleţit de mâinile ei minunate pe pânza unui tricou pictat în culorile dorului de ţară şi ale setei de călătorie. La mijlocul lui august, avioanele vor aduce aici "Şoimii Carpaţilor", dar şi cărţile strânse de Ana, semnele de carte pirogravate, fotografiile cu portul popular şi nemuritoarele ii, ştergare tradiţionale, icoana cu Sfântul Gheorghe pictată de vărul ei teolog de la Craiova, colajele cu minunate peisaje din ţara noastră, multele minuni lucrate manual de artişti ce au vibrat incredibil la citirea unui singur paragraf.
Din Spania, Ana Maria Tamaş, colega mea de Academie, mi-a trimis un mesaj: "Florin, astăzi a plecat spre România un plic cu fotografii cu fete faine în ii si vederi din Ţara Făgăraşului şi Ardeal, cu drapelul gata aplicat. Sper să vă aducă încă puţină culoare". Când biblioteca va fi gata, camera aceasta micuţă cu câteva volume va fi transformată în "Biblioteca de acasă" şi pe pereţii ei, în filele cărţilor va fi atâta dor şi atâta Românie! Iar Badea Cârţan va fi ajuns şi în Afganistan!
18 iulie. M-am hotărât să privesc dincolo de vestele antiglonţ şi am văzut oameni topiţi de dorul de casă. Am urât toată viaţa lozincile şi discursurile motivaţionale artificiale şi azi am hotărât că din acest moment trebuie să accept acest lucru, băieţii nu mai sunt aceiaşi şi orice le-aş spune eu, gândul apropiatei întoarceri acasă nu le mai poate fi scos din cap. Vorbesc mai mult şi mai des cu comandanţii de plutoane şi vom face tot ce putem să înţeleagă că doar pentru noi 18 iulie şi restul celor care vor veni sunt unele dintre puţinele zile ce ne mai ţin departe de familii. Pentru ţara de praf şi de piatră, sunt doar zile care pot intra tragic în istoria ei cu miros de praf de puşcă. În Muscel, orăşelul de munte sărbătoreşte. Zilele oraşului însemnau pentru noi torţe şi ecoul dintre blocuri al "Treceţi batalioane române Carpaţii". Sărbătoarea va fi împlinită doar când vom defila toţi, în septembrie, sub privirile calde ale părinţilor, soţiilor, copiilor!
19 iulie. În fiecare dimineaţă, un autobuz pleacă din campul nostru, ducând la punctul principal de acces în bază un pluton de "tigri" şi aducând un altul, pentru a se odihni după o noapte în serviciu. În turnurile de pază, oamenii căpitanului Fica admiră mereu prin plasa de protecţie acelaşi răsărit şi acelaşi apus. Doar culorile în care soarele pictează pe aceeaşi pânză a mereu aceluiaşi colţ de Afganistan diferă. Într-una din ultimile zile de misiune, voi merge acolo şi îmi voi petrece timpul cu colecţionarii de răsărituri şi apusuri afgane! În compania 4 "Tigers" sunt mulţi oameni dragi mie cu care nu am schimbat nici măcar o vorbă în aceste luni. Ancuţa Ganci a venit după-amiază şi mi-a lăsat "Roşu şi negru" a lui Stendhal: "Pentru bibliotecă, domnule căpitan!" Caporalul Ganci a câştigat azi un loc în amintirile unui căpitan care ştie încă de pe când purta uniforma liceului militar că poveştile frumoase se ascund în oamenii cu grade mici şi cu suflet mare!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
