159 ani de Statistică oficială în România
Statistica oficială din România ca instituţie este strâns legată de numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza. După Unirea Principatelor Române din 1859, noul stat format pune bazele unor instituţii noi, printre care şi Statistica - răspuns la nevoia stringentă de informaţii reale şi sigure, pe care domnitorul dorea să-şi întemeieze reformele sale îndrăzneţe. Ilustrul savant Dionisie Pop Marţian a pus bazele şi a condus instituţia statisticii oficiale, devenită funcţională încă de la înfiinţare.
Începutul secolului al XX-lea consemnează o perioadă de strălucire a statisticii oficiale româneşti, urmare a legislaţiei moderne care statua principiile activităţii de statistică, prin activităţile cele mai apreciate din aceea perioadă (recensămintele) şi demersurile statistice desfăşurate cu înalt profesionalism sub îndrumarea unor titani ai ştiinţei româneşti: Ion Ionescu de la Brad, Dimitrie Gusti, Octav Onicescu, Sabin Manuilă şi alţii. În perioada postbelică, statistica oficială a fost influenţată de regimul politic instaurat care a impus un sistem de constrângeri şi îngrădiri prin introducerea economiei centralizate, cu implicaţii esenţiale asupra întregului demers statistic (de la modul de organizare până la analiza şi interpretarea rezultatelor).
Perioada de după evenimentele din decembrie 1989 a însemnat renaşterea statisticii oficiale, adaptarea la cerinţele economiei de piaţă, modernizarea şi integrarea ei în contextul statisticii europene şi mondiale. Ca provocări şi perspective după integrarea României în Uniunea Europeană, statistica îşi propune implementarea standardelor europene prin elaborarea şi adoptarea metodologiei de abordare cantitativă a unor domenii noi, cum sunt: mediul înconjurător şi protecţia acestuia, societatea informaţională, dezvoltarea durabilă, coeziunea socială şi egalitatea de şanse, migraţia populaţiei şi a forţei de muncă ş.a.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
