Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 11:29

"Fii solidar! Donează sânge! Dăruieşte viaţă!"

Pe 14 iunie, în lumea întreagă s-a sărbătorit Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Aleasă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, data de 14 iunie reprezintă un omagiu adus imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în anul 1930, datorită căruia transfuziile de sânge au devenit, astăzi, proceduri de rutină medicală. "Fii solidar! Donează sânge! Dăruieşte viaţă!" - este îndemnul campaniei iniţiate anul acesta de Organizaţia Mondială prin care se doreşte creşterea gradului de conştientizare a nevoii de donare de sânge şi implicarea cât mai multor voluntari în astfel de demersuri. "Consider că a dona sânge este cel mai generos şi mai de folos gest pe care îl putem face pentru semeni. Dintre toate gesturile de care suntem capabili unii faţă de ceilalţi, gestul de a dărui viaţă prin donarea de sânge îl transformă pe donator în îngerul păzitor al pacientului aflat la nevoie. Nu de puţine ori, asistenţii medicali s-au transformat din profesioniştii care recoltează în oamenii care donează sânge. Este gestul pe care îl putem lua ca exemplu fiecare dintre noi, gestul care face diferenţa dintre implicare şi nepăsare şi de care, la un moment dat, s-ar putea să avem nevoie chiar noi înşine sau cineva drag nouă. De aceea, ca preşedinte al O.A.M.G.M.A.M.R. - filiala Argeş, mă alătur fiecărui demers  desfăşurat sub îndemnul <<Fii solidar! Donează sânge! Dăruieşte viaţă!>>", a transmis Estera Stămoiu. Trebuie menţionat că poate fi donator de sânge orice cetăţean român cu domiciliul în România sau orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţă în România. Donarea de sânge este anonimă, voluntară şi constă în recoltarea unei cantităţi de 450 ml în timp de 8-10 minute. Pentru a deveni donator de sânge trebuie îndeplinite următoarele condiţii: vârsta cuprinsă între 18-60 de ani; greutate peste 50 kg; să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale sau să nu fi fost sub tratament pentru hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, hepatice sau endocrine. De asemenea, este important de subliniat faptul că nu pot fi donatori de sânge persoanele care au avut sau au una dintre următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie mare sau cancer.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It