Ploile au făcut ravagii în Argeş!
În ultimele zile, ploile care s-au abătut asupra judeţului nostru au provocat inundaţii în mai multe zone. Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş a intervenit cu peste 40 de pompieri militari, 14 mijloace tehnice şi 14 motopompe, pentru înlăturarea efectelor negative produse de inundaţii. Un echipaj cu o autospecială şi o motopompă de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş a intervenit în localitatea Corbeni, pentru evacuarea apei acumulată în garajul unei gospodării. Cu ajutorul motopompei, s-au evacuat aproximativ 20 mc de apă. De asemenea, pompierii din Curtea de Argeş au intervenit cu două echipaje cu două autospeciale şi patru motopompe în localitatea Arefu, sat Căpăţâneni-Pământeni, pentru evacuarea apei acumulată în beciurile a şase gospodării. Cu ajutorul motopompelor, s-au evacuat aproximativ 230 mc de apă. În comuna Bradu, au fost afectate de inundaţii 15 locuinţe şi 26 de curţi, în comuna Albota, două locuinţe şi două curţi, în comuna Stâlpeni, două locuinţe şi două curţi, în comuna Moşoaia, o locuinţă şi o curte, iar în comuna Lunca Corbului, un garaj. De asemenea, pe mai multe străzi din Piteşti au fost semnalate probleme din cauza inundaţiilor. În localităţile Bradu şi Albota au intervenit şi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă cu două autospeciale şi 8 voluntari. Administraţia Naţională de Meteorologie şi Hidrologie anunţă în continuare instabilitate atmosferică manifestată prin ploi, descărcări electrice şi grindină pentru cea mai mare parte a teritoriului ţării. După perioada de instabilitate şi ploi, urmează câteva zile de caniculă, cu temperaturi ce vor ajunge până la 32-33 de grade Celsius. Spre finalul săptămânii, un val de aer rece va intra în ţara noastră, astfel că valorile termice vor începe să scadă considerabil, dimineţile fiind răcoroase, anunţă ANM, fiind prognozate temperaturi chiar şi de 10 grade Celsius dimineaţa.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
