Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 10:35

Proiectul de modificare a Codului de procedură penală, votat de Senat

Miercuri, senatorii au votat, în plen, proiectul de lege care aduce modificări la Codul de procedură penală, Camera Deputaţilor urmând să dea votul în calitate de for decizional. Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 74 de voturi pentru, 28 de voturi împotrivă şi nicio abţinere. Proiectul de modificare a Codului de procedură penală vizează transpunerea directivei UE legată de prezumţia de nevinovăţie, printre modificări regăsindu-se şi cea referitoare la distrugerea probelor unei înregistrări obţinute în mod ilegal. "Probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal, fiind lovite de nulitate absolută. (...) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei şi a mijloacelor de probă. Probele şi mijloacele de probă excluse se păstrează sigilate la sediul Parchetului în ceea ce priveşte cauzele aflate în faza de urmărire penală, respectiv al instanţei, în ce priveşte cauzele aflate în curs de judecată", prevede propunerea CSM, adoptată în comisie. Un alt amendament se referă la faptul că o persoană poate beneficia de reducerea pedeapsei, pentru un denunţ pe care l-a făcut, doar dacă acesta este reralizat într-un termen de maximum şase luni de la data la care persoana a luat la cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii. Forul de specialitate a modificat Codul de procedură penală, adoptând o propunere potrivit căreia o instanţă de apel nu poate desfiinţa decizia, în primă instanţă, de achitare a unui inculpat şi nu poate da o hotărâre de condamnare în apel, fără readministrarea probelor sau fără probe noi. O altă modificare vizează articolul 453 din Codul de procedură penală şi prevede că revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută în cazul neredactării sau nesemnării hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei. Senatul este primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It