În luna mai, salvamontiştii au acordat ajutor la peste 350 de persoane!
Mai este luna de debut a sezonului turistic de vară, iar activitatea turistică începe să crească în intensitate, fapt ce se regăseşte şi în activitatea salvamontiştilor. În acest sens, Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea pe luna mai a anului 2018, a celor 39 de structuri judeţene sau locale, din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România. Astfel, zilnic, un număr de 250-300 de salvamontişti au fost la datorie în zonele cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare a sporturilor de iarnă, în punctele medicale şi de intervenţie din cca. 90 de posturi şi baze Salvamont. Totodată, în această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 258 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 352 persoane. Dintre acestea, 117 persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD, Ambulanţă, elicopterelor de salvare SMURD-IGAV sau serviciului IML. Prin Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone au fost primite, direct, 233 apeluri prin care anunţau accidente montane, restul apelurilor de urgenţă fiind primite şi preluate de către salvamontişti prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor Salvamont. De asemenea, în cursul lunii mai s-au primit 1.026 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană. Dintre acestea, 794 apeluri au fost înregistrate la Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone, restul de 232 apeluri fiind făcute direct structurilor Salvamont locale sau judeţene. În cursul acestei luni, s-a asigurat asistenţă de specialitate la un număr de 37 de competiţii cu caracter montan, la care au participat peste 9.300 de concurenţi. În cadrul celor 39 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial şi care deţin personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează un număr de circa 800 de salvatori montani, dintre care aproape 250 sunt angajaţi. Cunoscând specificul şi numărul mare de intervenţii din perioada de tranzit între sezonul de iarnă şi cel de vară, serviciile Salvamont vor continua să asigure efective corespunzătoare de salvatori montani, în bazele, posturile şi refugiile salvamont, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente. Echipele Salvamont pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
