Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 10:41

Modificări la testarea poliţiştilor: se vor întâlni cu psihologul ceva mai amânat - la 5 ani, nu la 3!

 După ce, în ultima vreme, mass-media a scos în evidenţă mai multe scandaluri în care au fost implicaţi oameni ai legii care au comis fapte extrem de grave, Ministerul Afacerilor Interne a hotărât modificarea testărilor psihologice la care sunt supuşi poliţiştii. Chiar şi ministrul Carmen Dan anunţa, în februarie, că legislaţia va fi modificată, ceea ce s-a întâmplat recent, doar că schimbarea presupune ca oamenii legii să se întâlnească cu psihologul o dată la 5 ani, nu la 3 ani, ca până acum! Săptămâna trecută au fost publicate în Monitorul Oficial noile reguli. Potrivit Sindicatului Poliţiştilor Europol, în noua legislaţie apar schimbări radicale. Astfel, miercuri, 6 iunie, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 49 din 22.05.2018 pentru modificarea şi completarea Ordinului 23/2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne. Acest Ordin de Ministru vine cu o serie de schimbări atât în modul de evaluare psihologică a poliţiştilor, cât şi în rolul pe care îl are psihologul în cadrul activităţilor desfăşurate. În ceea ce priveşte evaluarea psihologică în cadrul procedurilor de resurse umane, vor fi evaluaţi şi poliţiştii reîncadraţi/rechemaţi în activitate, cât şi personalul contractual angajat în muncă. Pentru avizarea personalului pentru îndeplinirea de sarcini, atribuţii şi misiuni în condiţii de solicitare psihică intensă, vor fi testaţi psihologic şi cei cu atribuţii specifice de instructor de ordine publică, precum şi de formator. Au fost introduse două categorii de personal din cadrul M.A.I. care vor susţine, anual, evaluarea, şi anume personalul care urmează să se încadreze pe posturile de specialitate din categoria personalului navigant şi personalul care execută acţiuni şi intervenţi speciale. Evaluarea psihologică efectuată cu ocazia avizării personalului pentru îndeplinirea de sarcini, atribuţii şi misiuni în condiţii de solicitare psihică intensă stabileşte capacitatea, din punct de vedere psihologic, a unei persoane de a se integra într-o activitate profesională cu cerinţe specifice, determinate de natura, durata şi intensitatea efortului presupus. Evaluarea psihologică efectuată cu ocazia avizării personalului pentru îndeplinirea de sarcini, atribuţii şi misiuni în condiţii de solicitare psihică intensă se realizează în următoarele cazuri: a) participarea la misiuni internaţionale; b) îndeplinirea funcţiilor de reprezentare externă; c) îndeplinirea funcţiilor didactice, cu excepţia celor din învăţământul superior; d) îndeplinirea atribuţiilor specifice instructorilor de ordine publică, precum şi a formatorilor; e) desfăşurarea de activităţi cu cifru; f) autorizarea ca artificieri şi pirotehnişti; g) atestarea ca instructori în poligonul de tragere; h) executarea de acţiuni şi intervenţii speciale; i) executarea unor activităţi care expun personalul la riscuri psihosociale; j) atestarea personalului care urmează să încadreze posturile de specialitate din categoria personalului navigant; k) atestarea ca instructori şi evaluatori ai conducătorilor auto; l) acordarea dreptului de a conduce autovehiculele aparţinînd M.A.I.; m) la indicaţia medicului de Medicina Muncii, pentru alte categorii de lucrători, potrivit reglementărilor privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor.  Apar schimbări radicale referitoare la evaluarea psihologică periodică, astfel că poliţiştii nu vor mai susţine anual evaluarea pentru acordarea dreptului de a conduce autovehiculele aparţinând M.A.I. De asemenea, apare o nouă prevedere, astfel că frauda sau tentativa de fraudă, precum şi alte comportamente imputabile persoanei evaluate psihologic de natură să perturbe buna desfăşurare a activităţii de evaluare atrag eliminarea din evaluare şi pot constitui temei pentru declararea inaptitudinii psihologice. Noul ordin introduce o amplă procedură ce priveşte contestaţia evaluării psihologice, precizând detaliat care sunt paşii de urmat şi care sunt atribuţiile comisiei de soluţionare a contestaţiei. Avizul psihologic de inaptitudine emis poate fi contestat o singură dată. Mai mult de atât, psihologii nu vor mai face parte din comisiile pentru ocuparea posturilor vacante în unităţile M.A.I., aşa cum era prevăzut în vechea reglementare. Ordinul 23/2015 modificat prevede că atât testarea psihologică este obligatorie, cât şi participarea la activităţile de monitorizare psihologică. Modificările legislative implică şi modificarea bateriilor de teste, vechi de zeci de ani, care sunt depăşite şi irelevante. Iată câteva exemple din setul de întrebări incluse în testările la care poliţiştii erau nevoiţi să răspundă. "Ţi se întâmplă să-ţi dea lacrimile sau să simţi un nod în gât când vezi o scenă emoţionantă? Ţi-ar plăcea să apari pe scenă? Ai întârziat vreodată la întâlniri sau la serviciu? Ţi-a venit vreodată să înjuri?". 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It