Dacia, vânzări record pe piaţa din Germania!
De la o lună la alta, Dacia înregistrează vânzări tot mai mari pe piaţa din Germania. Luna trecută, marca românească a reuşit să atingă o cotă de piaţă de 2,5%, o premieră absolută, mai ales că vorbim despre cea mai mare piaţă de automobile din Europa. Dacia a vândut 7.515 autoturisme în Germania, în luna mai, cu o creştere de 10,80% în comparaţie cu aceeaşi lună a anului precedent. În urma acestor cifre, cota de piaţă a Dacia a urcat la un incredibil nivel de 2,50% pondere în piaţă, depăşind, în a cincea lună, japonezii de la Toyota, care au vândut numai 7.228 autourisme. Dacă ţinem cont de faptul că anul trecut, un an cu creştere a pieţei germane, Dacia reuşea să obţină o cotă de 1,70% în aprilie-mai şi încheia anul cu 1,90%, iar în luna februarie din acest an încă încerca să sară de pragul de 2%, avem o imagine mai clară a performanţei producătorului român. De la începutul anului, Dacia a vândut 31.236 vehicule, consolidându-şi o cotă de piaţă de peste 2 procente, în urma unei creşteri a volumelor cu 19,70%, fiind evidentă tendinţa de migrare către zona de 3% din piaţă, în următoarele luni. În total, au fost înmatriculate 305.057 maşini în mai şi 1.497.723 autoturisme în intervalul ianuarie-mai.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
