Credite cu dobândă zero celor ce vor să investească în dezvoltare personală
Vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat că Guvernul va adopta săptămâna aceasta un act normativ prin care statul va acorda credite preferenţiale, cu dobândă zero, persoanelor care vor să investească în dezoltare personală, acoperind cheltuieli cu educaţia, sănătatea sau cultura. Beneficiarii pot fi persoane cu vârsta între 16 şi 26 ani sau 26 şi 55 ani şi sunt eligibili dacă urmează o formă de învăţământ. Tinerii de 16-26 ani pot primi credite de 40.000 lei, plus un bonus de 20.000 lei, iar persoanele de 26-55 ani pot primi 35.000 lei, plus un bonus de 20.000 lei. Dobânda este zero, pentru că toate dobânzile şi comisioanele bancare aferente acestor credite sunt suportate de stat. Potrivit vicepremierului, cheltuielile ce pot fi acoperite prin acest program sunt următoarele: Educaţie - plata cursurilor de specializare/calificare/pregătire profesională; taxa de studii aprofundate (master, doctorat, MBA etc.) la unităţi de învăţământ din România; plata cărţilor, rechizitelor, revistelor de specialitate; taxa de participare manifestări ştiinţifice şi concursuri din România; costurile de transport pentru participarea la manifestări ştiinţifice din România sau din străinătate; achiziţionare de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri; plata chirie, utilităţi, loc cazare în cămine şcolare sau studenţeşti; Cultură: abonamente culturale, cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee; Sănătate: costul medicamentelor, analizelor medicale, serviciilor dentare sau intervenţiilor chirurgicale care nu sunt acoperite de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sau de programele naţionale de sănătate publică; Sport: echipamente sportive de uz personal; abonamente la activităţi sportive (fitness, înot etc.); Locuinţe: o parte din construcţia sau achiziţia unei locuinţe; modernizarea sau renovarea locuinţei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
