Copiii argeşeni au sărbătorit "Ziua copilului" alături de salvatorii montani
De Ziua Internaţională a Copilului, porţile Centrului Salvamont Curtea de Argeş au fost deschise pentru toţi copiii din municipiu. Rând pe rând, în decursul a trei ore, micuţii au învăţat noţiuni despre ecologie, comportamentul pe traseele montane, pericolele din zona montană, au participat la o mică lecţie de acordare a primului ajutor şi s-au familiarizat cu materialele folosite în operaţiunile de salvare. Ulterior, fiecare copil a putut să se caţere pe panoul de alpinism al centrului de pregătire, sub atenta îndrumare a unui salvator montan. După ce şi-au dovedit curajul şi iscusinţa la căţărări, oaspeţii s-au urcat pe ATV-urile speciale sau în bărcile de salvare şi au avut ocazia să vadă cum funcţionează ultimele tehnologii în materie de comunicare audio şi video, fiind martori chiar la o demonstraţie a dronei performante din dotarea Salvamont. De departe, atracţia evenimentului au fost cei doi câini antrenaţi special pentru identificarea şi recuperarea victimelor avalanşelor, deja celebri la nivel naţional. Este vorba despre Helios şi Dara, doi blănoşi extrem de simpatici şi inteligenţi, luaţi cu asalt de copii, care i-au mângâiat şi i-au fotografiat. Atât directorul Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, cât şi şeful Salvamont Curtea de Argeş, Adrian Dăscălescu, au declarat la unison că se bucură că micuţii au acceptat invitaţia şi că au venit în număr mare şi s-au bucurat împreună de acea zi specială. Cei doi au dat asigurări că astfel de acţiuni vor mai avea loc la Salvamont. "Sperăm, pe viitor, să putem desfăşura cât mai des astfel de evenimente, copiii aceştia fiind viitorii turişti pe munte, şi de ce nu, viitorii salvatori montani", au conchis Ion Sănduloiu şi Adrian Dăscălescu.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
