Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 08:49

Casă mistuită de flăcări la Şuici

 În noaptea de marţi spre miercuri, un incendiu puternic a ars din temelii o casă din comuna Şuici, satul Rudeni, iar flăcările puternice au cuprins şi câteva anexe care, de asemenea, s-au făcut scrum. Pompierii de la Detaşamentul din Curtea de Argeş au intervenit cu două autospeciale şi un echipaj SMURD, însă accesul echipajelor de intervenţie a fost extrem de dificil din cauza drumului în pantă şi foarte îngust, inaccesibil maşinilor. Pompierii au fost nevoiţi să apeleze la un dispozitiv special, întins pe aproximativ 700 m, cu care au reuşit după câteva ore să lichideze vâlvătaia, până ca aceasta să se întindă la locuinţele din vecinătate. Intervenţia a fost una riscantă, pentru că în interiorul unei magazii erau depozitate şi două butelii şi exista pericolul producerii unei explozii. Din fericire, nu au existat victime, dar se pare că mai multe animale de curte au pierit în foc. Suprafaţa totală a construcţiilor afectate - casă de locuit şi anexe - a fost de aproape 300 mp. Pompierii urmează să stabilească exact cauza de la care a pornit incendiul. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It