Există posibilitatea să asistăm la un blocaj pe piaţa lemnului!
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva atrage atenţia asupra unui posibil blocaj pe piaţa lemnului, inclusiv posibile riscuri în asigurarea lemnelor de foc pentru populaţie, datorită aplicării articolului 59 din Codul silvic, cu modificările ulterioare. Prin aceste modificări, Romsilva trebuie să efectueze lucrări silvice de îngrijire a pădurilor în regie proprie, prin mijloace proprii sau prin contracte de prestări servicii, la o cotă majorată, din care ar rezulta un volum exploatat de aproximativ 4,3 milioane mc din pădurile proprietatea publică a statului, aflate în administrare. Instituţia în cauză a pregătit alinierea la noile modificări legislative şi a crescut cu 16% volumul rezultat din lucrări silvice efectuate prin mijloace proprii şi cu 632% prin intermediul prestării de servicii. Cu toate acestea, volumul de lemn exploatat introdus pe piaţă din pădurile proprietate publică a statului, administrate de Romsilva, a scăzut în primele patru luni ale anului cu 150.000 mc faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, volumul oferit prin licitaţii publice firmelor atestate în exploatări forestiere a scăzut cu 22%. Până în prezent, Romsilva a organizat proceduri de achiziţie publică pentru prestări de servicii pentru lucrări silvice din care ar rezulta un volum de 2,5 milioane mc, iar în urma licitaţiilor în sistemul de achiziţii publice s-a reuşit achiziţia de servicii de exploatare pentru un volum de 1,2 milioane mc. Romsilva apreciază însă că în lipsa unor măsuri legislative imediate, în pădurile proprietate publică a statului ar putea rămâne neexploatat, până la finalul anului, un volum de 2 milioane mc lemn, cu numeroase efecte negative asupra asigurării masei lemnoase necesare pentru încălzirea populaţiei şi a industriei de prelucrare a lemnului. De asemenea, prin scăderea volumului de masă lemnoasă pus pe piaţă, pot interveni majorări de preţuri, datorită cererii mari şi a ofertei scăzute. Un alt efect negativ va fi acela că nu vor putea fi efectuate lucrările de îngrijire conform planurilor anuale prevăzute în amenajamentele silvice, ce are putea conduce la degradarea pădurilor, diminuarea speciilor valoroase în pădurile de stat, deprecierea lemnului provenit din doborâturi de vânt şi extinderea bolilor şi dăunătorilor în pădurile din jur. Romsilva consideră că este nevoie de o măsură urgentă în sensul renunţării la obligativitatea efectuării lucrărilor silvice doar prin forţe proprii sau prin prestări silvice care ar putea preîntâmpina aceste posibile riscuri, cu consecinţe asupra pieţei lemnului şi a stării de sănătate a pădurilor proprietate publică a statului administrate de Regie. RNP administrează 3,14 milioane hectare de pădure proprietate publică a statului, adică 48% din totalul fondului forestier naţional.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
