Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 08:01

Zeci de mii de voluntari la acţiunile de împădurire Romsilva

Peste 23.000 voluntari au participat în această primăvară la acţiunile de împădurire, plantând puieţi forestieri împreună cu silvicultori în pădurile de stat administrate de Romsilva. Din cei 23.375 voluntari înregistraţi la nivel naţional, 14.365 sunt elevi, 1.930 sunt cadre didactice, iar 386 studenţi. De asemenea, la acţiunile de împădurire organizate de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva au participat alţi 6.694 voluntari, între care membri ai unor asociaţii non-guvernamentale, autorităţi locale, angajaţi ai Gărzii Forestiere, ai Gărzii de Mediu, ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, jandarmi, militari, poliţişti, pompieri şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Pentru elevi şi studenţi, aceste acţiuni au şi un puternic rol educativ, aceştia învăţând de la silvicultori cum să planteze puieţii forestieri, dar şi cum se pot implica, pe viitor, în protejarea pădurilor.

Până în prezent, în campania de împăduriri de primăvară, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a împădurit 3.260 hectare, a plantat 7 hectare de perdele forestiere de protecţie, a regenerat natural alte 6.578 hectare de pădure şi a realizat completări curente în zonele împădurite în anii anterior şi refaceri ale pădurilor calamitate pe alte 1.449 hectare. De asemenea, instituţia a asigurat gratuit 357.000 puieţi forestieri organizaţiilor şi voluntarilor care s-au implicat în alte acţiuni de împăduriri, în afara pădurilor de stat. Campania de împăduriri de primăvară continuă în zonele montane, în acest moment zece direcţii silvice derulând lucrări de împăduriri şi regenerări a pădurilor.

Romsilva va regenera în acest an, în cele două campanii de împăduriri, din primăvară şi din toamnă, 12.881 hectare, din acestea 8.433 hectare prin regenerări naturale şi 4.448 hectare prin împăduriri, cu o investiţie de 167,4 milioane lei. În ultimii 27 ani, Romsilva a regenerat peste 540.000 hectare de pădure. Instituţia administrează 3,14 milioane hectare de păduri proprietatea publică a statului şi 22 parcuri naţionale şi naturale, cu o suprafaţă de aproximativ 850.000 hectare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It