Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 06:42

Fructele şi legumele româneşti, printre cele mai curate din UE

România este una dintre ţările care au cele mai curate culturi, dat fiind faptul că numărul de tratamente este redus, iar cantitatea de substanţe ce se aplică se face într-o doză moderată, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. Acesta a mai sfătuit consumatorii să nu cumpere legume sau fructe asupra calităţii cărora au îndoieli. "În ţara noastră, fructele şi legumele sunt tratate corespunzător contra dăunătorilor, fără a se face excese. Cantitatea de substanţe care se aplică se face într-o doză moderată, pe baza avertizărilor şi controlului pe care îl fac specialiştii în teren. Avem, pe de o parte, specialişti foarte buni, pe de altă parte fermieri destoinici şi merită să ne uităm la aceste produse şi să le şi consumăm. Ele au însă unele defecte, merele româneşti, pentru că nu avem spaţii de depozitare, sunt ţinute, şi e firesc asta, până la supracoacere în pom. Un fruct care nu e colorat uniform denotă faptul că a fost luat mai devreme din pom şi nu şi-a definit maturitatea pe deplin, iar gustul este afectat", a spus Petre Daea. Întrebat ce le transmite celor care vor să cumpere cireşe pe ambalajul cărora scrie că nu se recomandă coaja pentru consum, Daea a spus că recomandă o atenţie sporită asupra calităţii produselor. "Eu le spun consumatorilor să nu le cumpere. (…) Să nu cumpărăm unde avem dubii, unde calitatea este îndoielnică, unde avem o anumită suspiciune. De aici încolo lucrurile se vor regla automat", a precizat Daea. Ministrul Agriculturii a mai spus că produsele româneşti agricole sunt mai bune decât cele din alte state europene, dând ca exemplu ceapa de la Bruxelles, de care "tragi de zici că-i cureaua de la pantaloni, nu poţi să o mesteci". Pe de altă parte, ca măsuri concrete pentru sprijinirea agricultorilor, ministrul a anunţat că realizarea sistemului de irigaţii este o prioritate, susţinând că merită tot efortul, indiferent cât e de mare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It