Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 06:40

Uzina Dacia îşi măreşte producţia

Grupul Renault a pus la punct un plan ambiţios pentru Uzina Dacia de la Mioveni, care prevede creşterea semnificativă a capacităţii de producţie a acesteia. Astfel, se intenţionează ca, începând de anul viitor, să fie crescută treptat producţia, în aşa fel încât în 2020 să se ajungă la un ritm de 75 maşini pe oră, faţă de 62 în prezent, sau, altfel spus, la o producţie anuală de peste 400.000 maşini, faţă de aproximativ 340.000 în prezent. Pentru susţinerea acestei creşteri a capacităţii de producţie se va trece în primă fază la extinderea programului de lucru şi în zilele de sâmbătă şi duminică. În acelaşi timp, însă, va fi instalată o nouă linie de montaj şi vor fi făcute angajări consistente. Mărirea producţiei la Dacia nu va însemna doar mai multe locuri de muncă în uzină, ci şi mai mult de lucru pentru actualii furnizori, dar şi apariţia unor furnizori noi, ceea ce implică dezvoltarea industriei orizontale la nivel local şi nu numai. Deşi mărirea capacităţii uzinei este axată cu precădere pe producţia modelului Duster, astfel încât în 2020 să se poată produce peste 400.000 unităţi din acest model, specialiştii de la Dacia şi Renault pregătesc şi lansarea unei noi maşini, un model cu totul nou faţă de ceea ce trimite pe piaţă la ora actuală producătorul auto de la Mioveni. Noua maşină va înlocui actualul model Logan, al cărui ciclu de viaţă ar urma să se încheie. Viitorul model va avea o serie de dotări şi facilităţi neîntâlnite în prezent pe maşinile Dacia, cum ar fi, se pare, plafonul retractabil din sticlă. Vânzările Dacia s-au ridicat în 2017 la 655.235 unităţi, cu 12,20% mai mult faţă de nivelul atins în 2016. Dacia a fost şi în 2017 în ofensivă pe pieţele internaţionale. În total, în afara României au fost vândute anul trecut 611.973 vehicule, cu 12% mai multe faţă de anul 2016. Dacia se situează pe locul 5 în topul mărcilor cele mai vândute în Franţa, imediat după Volkswagen. Acest rezultat se bazează în principal pe succesul modelelor Duster şi Sandero.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It