Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 06:50

Braconierul filmat când a ucis o căprioară a fost prins de poliţişti

Bărbatul care a omorât o căprioară şi încuraja câinii să o sfâşie, pe un fond de vânătoare din judeţul Argeş, a fost identificat miercuri, fiind condus pentru audieri la sediul IPJ, iar ulterior a fost reţinut. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Argeş, subcomisarul Mădălin Zamfir, ne-a declarat că verificările au fost efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti. "În această dimineaţă, în vederea identificării persoanei implicate şi a acumulării probatoriului, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza comunei Bârla. În urma percheziţiilor, a fost identificat şi depistat Cătălin Buşcu, în vârstă de 30 de ani, din comuna Bârla, bănuit de săvârşirea infracţiunii de braconaj", a precizat purtătorul de cuvânt IPJ Argeş. Poliţiştii au început verificările în acest caz marţi, după apariţia unei filmări în mediul virtual în care un braconier prindea o căprioară cu ajutorul ogarilor şi apoi o omora.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It