Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 06:41

Copiii mai mici de 14 ani nu au voie cu bicicleta pe şosele!

Odată cu creşterea temperaturilor, au apărut pe străzi tot mai mulţi biciclişti. Poliţia Română atrage atenţia asupra faptului că minorii sub 14 ani nu au voie să circule cu bicicleta sau trotineta pe şosea. De asemenea, chiar dacă au împlinit această vârstă, copiii trebuie să cunoască regulile de circulaţie şi să fie echipaţi corespunzător. Mai exact, dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă şi se interzice circulaţia altor participanţi la trafic. Totodată, bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând. De menţionat mai sunt şi următoarele reguli: când circuli pe bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni! Pe autostrăzi este interzisă circulaţia cu bicicleta! Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate! În circulaţia pe drumurile publice, bicicleta trebuie să fie prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie, cu sistem de avertizare sonoră (se interzice folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor)! De asemenea, pe timp de noapte, bicicleta trebuie echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare. Se interzice conducătorilor de biciclete: să circule pe sectoarele de drum unde este interzis prin marcaj accesul bicicletelor; să înveţe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate; să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor; să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale; să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori a substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora; să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul; să transporte o alta persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane; să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic; să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor; să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condiţiile referitoare la echipare şi să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor; să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent - reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă. Pentru neîndeplinirea acestor obligaţii, copiii, la fel ca şi adulţii, sunt pasibili de sancţiuni!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It