Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 06:10

Peste 240 de poliţişti argeşeni la datorie de 1 Mai!

În perioada 28 aprilie - 1 mai, peste 240 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au desfăşurat zilnic activităţi specifice pe raza întregului judeţ, în scopul păstrării şi accentuării climatului de siguranţă publică şi al prevenirii riscurilor rutiere, pentru descurajarea intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care prin conduita lor încalcă prevederile legale. De asemenea, în perioada menţionată, oamenii legii din cadrul structurilor de ordine publică au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor de cerşetorie şi comerţ ilicit, precum şi a celorlalte fapte de natură a aduce atingere normelor de convieţuire socială. Totodată, peste 50 de agenţi din cadrul structurilor de Poliţie Rutieră au intervenit pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului rutier. În fiecare zi a perioadei, pe drumurile din judeţ au fost prezente autospeciale echipate cu aparate radar care au depistat şi sancţionat conducătorii auto care nu au respectat regimul de viteză. În fine, peste 100 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale s-au aflat la datorie în această perioadă pentru a preveni şi combate infracţiunile de natură judiciară şi economică, precum şi cele la regimul armelor şi muniţiilor.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It