Panţurescu a vizitat-o pe "centenara" Constantina Popa
Primarul Oraşului Regal s-a dus cu daruri în ziua de 1 Mai la concitadina care tocmai împlinea vârsta de 100 ani. "Mata trebuie să fii primarul, dacă nu mă înşeală vederea...", l-a întâmpinat tiza cu un zâmbet şugubăţ, bucuroasă de darurile primite, dintre care n-a lipsit un tort cu numărul de lumânări regulamentar şi un imens buchet de flori. Dialogul s-a legat ceva mai greu, deoarece gazda are ceva dificultăţi de auz, însă povestea vieţii ei l-a fascinat pe Constantin Panţurescu: din cei 10 copii pe care i-a adus pe lume, au trăit 8, crescuţi cu greu la vreme de război, ce i-au adus apoi nepoţi şi strănepoţi. Foarte lucidă, bătrâna a avut multe lucruri interesante de spus, asupra cărora vom reveni, dar nu înainte de a-i ura La Mulţi Ani cu Sănătate!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
