Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 05:17

Dr. Yasmine Al Raudhy: "Efectuarea anuală a Testului Babeş-Papanicolau vă poate salva viaţa!"

 A crescut la mii de kilometri depărtare, în Sana'a-Yemen, dar consideră Curtea de Argeş "un cuib asemănător cu casa", un loc unde a fost primită cu multă căldură. Dr. Yasmine Al Raudhy este medic specialist Ginecologie şi Obstetrică, a absolvit U.M.F. "Carol Davila" din Bucureşti, s-a specializat la Spitalul "Caritas" din capitală, iar de câteva luni s-a alăturat echipei tinere de medici nou-veniţi la Spitalul Municipal. Mama sa este româncă, tatăl yemenit, este căsătorită cu medicul gastroenterolog Al Agbari Kheri Mohamed Mahboub şi au împreună 3 copii, toţi cu cetăţenie română. Este un medic care îşi iubeşte şi respectă foarte mult meseria şi care consideră jurământul lui Hippocrate piatra fundamentală pe care se bazează profesiunea medicală.

- Cum ai decis să urmezi Facultatea de Medicină şi de ce ai ales Ginecologia? 

- Tatăl meu a fost medic ginecolog, un adevărat profesionist în meseria lui, a lucrat într-un spital, iar apoi a condus propria clinică! Nu a fost doar un medic excepţional, ci şi un om extraordinar! Visul meu era să-i urmez paşii şi să fiu alături de el, să îl ajut...

- Care sunt părţile plăcute, dar şi cele dificile în această meserie?

- Am fost fascinată întotdeauna de ecografii şi colposcopii, motiv pentru care am studiat şi am obţinut şi competenţe pentru aceste practici medicale. În Bucureşti am avut onoarea să lucrez alături de un medic care se ocupa în principal cu diagnosticarea precoce a cancerului de col uterin, iar visul meu a fost să deschid la un moment dat, undeva în ţară, un centru pentru depistare. Poate, cândva... cine ştie, se va materializa dorinţa mea... În ceea ce priveşte părţile dificile, probabil aş putea nominaliza aici partea de responsabilitate, de pildă naşterile, unde ai practic în mâini vieţile a două persoane (mamă şi copil), iar responsabilităţile sunt imense.

- Care sunt principalele probleme pentru care pacientele apelează la serviciile tale?

- Cel mai des vin pentru a solicita o a doua opinie în diferite situaţii, cum ar fi un Test Papanicolau modificat, o mamografie sau ecografie mamară cu probleme, dar şi pentru un control obişnuit... În cele câteva luni de când sunt la spitalul din Curtea de Argeş am reuşit să diagnostichez câteva paciente cu afecţiuni maligne la nivelul uterului şi colului uterin. 

- Cum sunt pacientele din Curtea de Argeş?

- Sunt foarte mulţumită nu doar de pacientele de aici, ci şi de oamenii, de sufletele din acest oraş. Sunt oameni calzi, primitori, nu m-am confruntat cu nicio problemă de când profesez aici! Chiar discutam şi cu soţul meu care este şi el medic în acest spital şi care a lucrat şi în clinici din Tulcea, Constanţa, Galaţi, Brăila şi Bucureşti, dar nu a putut rămâne din cauza oamenilor reci. Aici, lucrurile stau la polul opus!

- Eşti singurul medic ginecolog de sex feminin din spital. Constituie cumva acest lucru un avantaj?

- Pentru mine, categoric da! Sunt răsfăţata echipei, iar colegii mei de pe secţie m-au primit cu braţele deschise şi mi-au stat la dispoziţie de fiecare dată când le-am solicitat ajutorul. Pentru paciente, din ceea ce am observat, clar este un avantaj. Femeile, în marea majoritate, sunt pudice şi se inhibă atunci când merg la un consult ginecologic. Ba mai mult, multe dintre ele refuză să vină la o consultaţie tocmai din această cauză şi pot pierde astfel şansa de a obţine o diagnosticare precoce în cazul unei eventuale boli. Eu mi-am oferit tot sprijinul pacientelor, încerc de fiecare dată să le fac să se dezbrace nu doar de haine, ci şi de puditate, stinghereală şi să le fac să se simtă relaxate şi confortabile ca să putem coopera în parametri ideali.

- În materie de dotări, cum evaluezi spitalul şi care sunt serviciile de care poate beneficia o femeie care calcă pragul Ambulatoriului?

- Avem un ecograf performant, la care mai apelează şi medicii de pe alte secţii, iar ambulatoriul s-a bucurat de o renovare recentă. Aşadar, pacientele pot beneficia aici de consultaţii, ecografii de toate felurile, colposcopii, Testări Babeş-Papanicolau sau polipectomii.

- Conform unor studii ale O.M.S., România are cea mai crescută incidenţă a cancerului de col uterin din Europa. Cancerul cervixului mai este numit şi "ucigaşul tăcut". Există, totuşi, simptome prevestitoare?... Poate fi prevenit?

- Sfătuiesc toate femeile să-şi facă periodic Testarea Papanicolau şi să se prezinte de urgenţă la medic dacă apar sângerări între menstruaţii sau după un contact sexual. În această perioadă se fac gratis testări pentru depistarea cancerului de col uterin de care pot beneficia femeile între 24 şi 64 de ani. Pacientele pot obţine un bilet de trimitere de aici sau de la medicul de familie, iar pentru testare sunt anumite condiţii: cu 48 de ore înainte să nu aibă loc un contact sexual, fără spălături intravaginale sau ovule. 

- Ce investigaţii ginecologice este recomandat să-şi facă anual femeile?

- Consult, recoltare de Babeş-Papanicolau, cultură de secreţie vaginală, examen manual al sânilor, iar dacă ni se pare ceva suspect, facem o ecografie mamară dacă pacienta are sub 40 de ani, sau o trimitem să facă o mamografie dacă are peste 40 de ani, ecografie endovaginală pentru a vedea structura uterului, a endometrului şi a ovarelor.

- Cum se protejează pacientele din Curtea de Argeş împotriva sarcinilor nedorite? Sunt suficient de informate la acest capitol?

- Din păcate, nu sunt... în special tinerele, adolescentele sau femeile din mediul rural fără prea multe studii, care nu au aceste informaţii şi nu înţeleg că prin chiuretaje repetate se subţiază uterul şi pot apărea complicaţii serioase. E păcat să ajungă la o întrerupere de sarcină când au la dispoziţie numeroase metode contraceptive: prezervative, spermicide intravaginale, anticoncepţionale, sterilete...

- Ne confruntăm cu o creştere periculoasă a numărului de naşteri prin cezariană. Cum comentezi acest aspect?

- Într-adevăr, sunt tot mai multe femei care solicită naşterea prin cezariană, din diferite motive: poate teama de durere, teama de complicaţii, deşi, complicaţii pot apărea atât la naşterile pe cale vaginală, cât şi la cele prin cezariană... Eu consider, totuşi, că cezariana nu ar trebui să fie o opţiune a pacientei, ci o alegere a medicului, dacă o consideră necesară din punct de vedere medical.

- Se mai respectă în întregime jurământul lui Hippocrate? Ce înseamnă acesta pentru tine?

- Un lucru extrem de important! Tata a fost prima persoană de la care am învăţat să-mi respect meseria, colegii şi pacienţii, să fiu responsabilă, corectă şi, mai ales, să-mi respect şi să-mi iubesc profesia!

- Îţi mulţumesc foarte mult pentru timpul acordat şi îţi doresc mult succes şi multe satisfacţii profesionale la Spitalul Municipal Curtea de Argeş!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It