Pompier argeşean, campion naţional!
Plutonierul major Vlad Oprescu, subofiţer în cadrul Secţiei de Pompieri Costeşti şi plutonierul major Dragoş Sorică de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni au reprezentat cu cinste inspectoratul la Campionatul Naţional de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne. Competiţia, la care au participat poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră din toată ţara, a avut loc în localitatea Buziaş din judeţul Timiş, în perioada 17-19 aprilie. Plutonierul major Vlad Oprecu a reuşit să-şi învingă adversarii, la categoria 95 de kilograme, devenind astfel campion naţional, iar plutonierul major Dragoş Sorică a obţinut medalia de argint la categoria 75 de kilograme. "Rezultatele obţinute de colegii noştri demonstrează încă o dată că latura sportivă completează suita calităţilor pe care aceştia le deţin: curaj, devotament şi onoare. Eforturile depuse şi performanţele obţinute de cei care au ocupat treptele podiumului competiţional sunt recunoscute şi apreciate la nivelul conducerii inspectoratului", au declarat cu mândrie, reprezentanţii ISU Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
