Elevi în vizită la Detaşamentul de Pompieri
Elevii de la Şcoala Gimnazială "Armand Călinescu" din Curtea de Argeş au făcut o vizită la Detaşamentul de Pompieri în cadrul programului "Şcoala Altfel - Să ştii mai multe, să fii mai bun". Pompierii le-au împărtăşit copiilor din tainele acestei nobile meserii, arătându-le în ce fel se acordă primul ajutor, prezentându-le tehnica de intervenţie, cât şi modul de comportare într-o situaţie de urgenţă. Copiii au vrut sã afle toate secretele meseriei de pompier, să vadă maşinile pe care aceştia le folosesc în timpul misiunilor, având totodată ocazia să mânuiască accesorile cu care sunt încadrate autospecialele de intervenţie. Pe timpul acestor activităţi, elevii şi cadrele didactice au primit materiale de informare preventivă, cu date referitoare la modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă ce pot apărea la un moment dat, fiind totodată instruiţi şi practic, cu ajutorul filmelor educative sau a explicaţiilor date de pompieri. Copiii au fost extrem de încântaţi, iar la plecare, unii dintre aceştia se visau deja pompieri când vor fi adulţi...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
