Doar 61 de ambulanţe pentru judeţul Argeş!
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş duce lipsă acută de autosanitare, iar parcul auto de care dispune este învechit. Deşi insuficiente ca număr, pentru ambulanţele din dotare se cheltuie foarte mult, pentru că întreţinerea şi reparaţiile sunt costisitoare. Staţia de la Piteşti şi cele opt substaţii de la Curtea de Argeş, Câmpulung, Mioveni, Topoloveni, Costeşti, Mozăceni, Rucăr şi Domneşti însumează 61 de maşini de toate tipurile. La nivelul judeţului, ambulanţele pentru transportul pacienţilor nu depăşesc 4-5 pe o tură, în condiţiile în care sunt folosite pentru externări, pentru pacienţii care merg la dializă, pentru consultaţii interspitaliceşti etc. "Resursele noastre sunt limitate. Există priorităţi la Urgenţe. Salvarea nu e… taximetru. Mă întristează atitudinea acelor oameni care cer ambulanţa pentru a aduce la spital un ins care s-a îmbătat sau o persoană pe care-l chinuie de patru zile o nevralgie dentară… Eu i-aş ruga pe aceşti oameni să se pună în pielea pacienţilor care au nevoie urgentă de o ambulanţă fiindcă au suferit un accident cerebral vascular sau un infarct miocardic… Mai mult de jumătate dintre solicitări nu se justifică, iar risipa de resurse este foarte mare: 3.500.000 km parcuşi într-un an şi un milion de euro pe an cheltuiţi pentru reparaţii şi piese uzate", a declarat dr. Marian Hiru, şeful Ambulanţei Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
