Amenzi de 3.290.000 lei pentru muncă nedeclarată!
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 12-16 martie, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 825.471 euro, adică 3.854.950 lei. Au fost depistate 285 persoane care lucrau fără forme legale. Dintre acestea 43 erau din judeţul Bihor, 38 din Timiş şi 36 din Ialomiţa. În domeniul relaţiilor de muncă au fost efectuate 1.665 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 3.480.200 lei, din care 3.290.000 lei pentru muncă nedeclarată şi au fost sancţionaţi 338 angajatori. În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 1.120 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 374.750 lei.
Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 131 evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi sau nu încadrate ca fiind accidente de muncă. Dintre acestea, 56 au avut loc în Bucureşti şi 14 în Argeş. "În ciuda avertismentelor pe care le lansăm prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie, constatăm că munca nedeclarată rămâne în continuare un fenomen îngrijorător. Din analiza rezultatelor controalelor din săptămâna 12-16 martie, am observat că, din valoarea totală a amenzilor aplicate pentru încălcări ale legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă, ponderea amenzilor pentru munca nedeclarată este copleşitoare, aproximativ 95%. Considerăm că demersul pentru declararea muncii trebuie să vină şi din partea lucrătorilor. Conştientizarea beneficiilor trebuie să fie mai importantă decât teama angajatorilor de a fi controlaţi şi amendaţi. Ne propunem să facem campanii de informare, prin educarea lucrătorilor asupra avantajelor muncii legale: un câştig mai bun pentru pensie, protecţie socială, protejarea drepturilor în instanţă, accesul la credite bancare. În perioada următoare vom intensifica acţiunile de control, în special în sectoarele incidente, cum sunt şantierele şi activităţile conexe în construcţii, serviciile, lucrările agricole. Atenţionăm companiile cu profil în construcţii să se asigure de deplina legalitate a activităţilor pe care le desfaşoară, prin întocmirea contractelor individuale de muncă, respectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă şi instruirea personalului", a declarat Danteş Nicolae Bratu, inspector general de stat.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
