Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 02:40

Poliţiştii au desfăşurat activităţi de educaţie rutieră în "Şcoala Altfel"

În săptămâna 26-30 martie, în cadrul Programului naţional  "Săptămâna Altfel", derulat la nivelul unităţilor de învăţământ, agenţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au fost alături de preşcolari şi elevii de şcoală gimnazială. Poliţiştii rutieri şi cei specializaţi în prevenirea criminalităţii i-au învăţat pe cei mici regulile pe care să le respecte atunci când se află pe stradă. Peste 300 de elevi au învăţat cum să se angajeze în traversarea străzii, semnificaţia indicatoarelor rutiere destinate pietonilor sau despre locurile unde se pot juca în siguranţă. Aceştia au fost interesaţi să afle de la ce vârstă pot circula pe stradă cu bicicleta, precum şi care este momentul în care pot fi pasageri pe locul din dreapta şoferului. Copiilor le-au fost prezentate materiale video cu recomandări şi teme de educaţie rutieră, discuţiile având caracter interactiv. Poliţiştii au promis că se vor întoarce mereu în sălile de clasă pentru a discuta cu copiii, având convingerea că întâlniri de acest tip le previn pe cele mai puţin plăcute de la sediul secţiei de poliţie.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It