Inspecţia Muncii în control!
Angajatorii trebuiau să transmită în registrul general de evidenţă a salariaţilor (REVISAL) până la data de 31 martie 2017 orice modificare a salariului de bază brut, a indemnizaţiilor, sporurilor, precum şi ale altor adaosuri, în contextul mutării CAS şi CASS la angajat. Transferul contribuţiilor de la angajator la angajat s-a făcut începând cu data de 1 ianuarie 2018, în conformitate cu noul Cod fiscal, termenul fiind prelungit doar în ceea ce priveşte obligaţia de transmitere a datelor către REVISAL. Nu s-a amânat întoarcerea sarcinii fiscale, ci doar obligaţia comunicării efectuării acesteia către Inspecţia Muncii. "Începând cu luna decembrie a anului trecut şi în primele 3 luni din acest an, Inspecţia Muncii a desfăşurat o campanie naţională de conştientizare care a urmărit informarea, prevenirea şi nu sancţionarea angajatorilor. Acţiunile inspectorilor de muncă au fost legate de completarea şi transmiterea în registrul general de evidenţă a salariaţilor a elementelor raportului de muncă ca urmare a transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat. Am considerat că este necesară clarificarea unor aspecte privind modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor legale şi, în acest scop, s-au organizat întâlniri cu toţi actorii implicaţi în piaţa muncii: patronate, sindicate, reprezentanţi ai angajatorilor şi angajaţi. Campania a fost binevenită, utilă şi a răspuns aşteptărilor interlocutorilor noştri, deci obiectivele au fost atinse, dat fiind că majoritatea angajatorilor s-a conformat modificărilor legislative. Având în vedere că la data de 31 martie s-a încheiat oficial această campanie de conştientizare, ulterior acestei date vom întreprinde acţiuni de control menite să sancţioneze abaterile de la legislaţia în vigoare", a declarat Danteş Nicolae Bratu, inspector general de stat.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
