Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 01:11

România a primit primele doze de imunoglobulină din Austria

 Criza imunoglobulinei pare să se remedieze după ce primele 1.000 de doze au ajuns miercuri în România de la Crucea Roşie din Austria, fiind livrate către S.C. Unifarm, iar alte 3.850 de doze au fost livrate vineri. În cursul lunii aprilie vor mai ajunge în ţară mai multe tranşe de 600, 800 şi 1.000 de flacoane, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Este vorba despre imunoglobulină livrată de Austria, după ce România a declanşat Mecanismul European de Protecţie Civilă. Potrivit calendarului de livrări transmis de Austria, va fi livrată toată cantitatea de imunoglublină - de 16.000 de doze - până la jumătatea lunii mai. Lunar, pacienţii din România au nevoie de 5.000 de doze. De asemenea, sunt în curs de derulare procedurile de achiziţie de imunoglobulină din SUA, a mai transmis Ministerul Sănătăţii. România a solicitat sprijinul statelor UE pentru furnizarea oricărei cantităţi disponibile de imunoglobulină, în condiţiile în care mii de pacienţi din România au rămas fără acest medicament.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It