Jurnal de misiune al Companiei 2 din Batalionul 30 Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" în Afganistan
28 ianuarie.
Autobuzul a lăsat demult în spate Muscelul, Câmpulungul, strada Mărăşti. În oraş sunt case unde femeile nu au mai putut dormi în noaptea ce începe să se stingă. Pentru mulţi copii, ziua aceasta va fi prima în care îşi vor continua jocurile cu taţii lor numai la telefon. În zare văd în oglinda retrovizoare a autobuzului Iezerul atât de drag nouă. Pentru o jumătate de an, vânătorii de munte de la Câmpulung vor fi mai aproape de Munţii Hindu Kush, dar Iezerul şi Prislopul vor trimite adieri de vânt peste mări şi peste ţări, salutul lor către purtătorii de berete verzi. În autobuzul ce ne-a rupt de Câmpulung au urcat şi sublocotenenţi, comandanţi de plutoane, tineri în ochii cărora mi-am văzut toţi anii în care am purtat uniformă, fie uniforma de mic general a Liceului Militar, fie kaki-ul Academiei Forţelor Terestre sau mozaicul de culori. Ştiu că prin august ecusonul cu "Ranger" purtat de Ştefan cu atâta mândrie o să stea pe mâneca unui bărbat, că lunile de misiune vor transforma copilul ce stă pe scaunul din faţa mea într-un adevărat ofiţer. Iar ochii albaştri ai lui Alex, bucovineanul din fruntea plutonului 2, nu mă vor mai duce cu atâta uşurinţă cu gândul la "Ozana cea frumos curgătoare" şi pruncul bălai ce râdea la soare. Aş vrea să le vorbesc, dar nu mai are rost. La începutul pregătirii le-am promis că misiunea aceasta va fi cea mai intensă experienţă din cariera lor, că niciodată nu se vor oglindi mai frumos în ochii băieţilor, că niciodată, indiferent câţi ani vor trece peste ei şi oricâte modificări ar suferi epoleţii lor, nu vor uita lunile acestea, că nu există misiune mai frumoasă decât aceea în care, după ce primeşti prin radio raportul că toţi oamenii sunt gata pentru deplasare, ieşi în praful Afganistanului cu maşinile de luptă în care îi ai pe toţi cei pentru care tu eşti COMANDANTUL.
Bucureştiul nu a apucat să se trezească. Coborâm în curtea Bazei Aeriene, ultima bucăţică de Românie pe care o vedem până la vară. Trag cu coada ochiului la băieţii mei. Acelaşi entuziasm, aceeaşi nerăbdare. Şi zâmbesc, amintindu-mi de 23 iunie 2008, ziua în care am zburat pentru prima dată în Afganistan! Nu este nimic mai frumos în viaţa unui militar decât clipa în care, în clasa a IX-a, iei poziţia "Drepţi", atingând cu degetele vipuşca roşie a pantalonului şi momentul în care urci în avionul ce te duce copil în Afganistan şi te aduce bărbat! Mă gândesc din nou la Câmpulung, oraşul căruia i-am dăruit 11 ani şi simt nevoia să îi trimit un salut. Scot telefonul şi tastez: "Rămas bun, orăşel de munte! Ne vedem în Gustar, când cerul de deasupra ta va avea culoarea ochilor lui Călinuţ, iar razele soarelui vor mângâia obrajii lui David. Până în vară îţi las într-unul din blocurile tale un spiriduş blond ce aleargă din cameră în cameră, un voinicel ce cântă mereu şi o mamă ce îi dojeneşte, îi mângâie, îi iubeşte!"
22 februarie.
De fiecare dată când ajungi în Afganistan este la fel. Nu trec mai mult de cinci secunde din clipa în care ai pus piciorul pe pista Kandaharului şi ţara aceasta, ce nu cunoaşte pacea de atâtea zeci de ani, îţi dă impresia că timpul dintre misiuni a fost doar un vis frumos, cu părinţi, cu sărbători în jurul bradului, cu vacanţe înseninate de chicotitul copiilor, cu frumuseţea aplicaţiilor din Prislop, din Cincu, din Cheile Dâmbovicioarei. Zilele în care am fost doar eu, cei doi comandanţi de plutoane şi câţiva alţi băieţi au fost cele mai grele. Dar fiecare avion ce aduce oameni din ţară aduce din ce în ce mai mult din spiritul companiei noastre, format atât de greu, dar atât de trainic în jurul focurilor de tabără din Prislop sau pe cărările Iezerului. De ieri suntem aproape toţi, am lăsat Câmpulungului doar câţiva care să-l admire în martie! Cei de aici nu au reuşit încă să se desprindă de casă... Pe timpul zilei sunt încruntaţi, rareori zâmbesc, dar o fac într-un mod ciudat, e alt zâmbet, unul incomplet. Este atâta dor în fiinţele lor cât praf este în aerul pe care îl respiră aici. Seara însă, cu căşti pe urechi, fiecare îşi regăseşte zâmbetul de acasă! Nu ai loc de ei, sunt peste tot, privind cu atâta dragoste display-ul telefoanelor sau tastându-şi fiorii dorului cu degetele tremurânde! În fiecare seară, până târziu în noapte, un pod al iubirii leagă Câmpulungul de locul acesta atât de îndepărtat!
24 februarie.
Sunt primele secunde ale zilei. Peste o oră, băieţii lui Ionuţ, plutonul 1, vor pleca în misiune, prima a batalionului... 24 februarie este ziua în care "Inimile Neînfricate" de la Focşani fac pasul înapoi, lăsând "Vulturii Carpaţilor" să îşi înceapă oficial misiunea. Mai am câteva minute şi trebuie să merg la ei, sunt toţi adunaţi, lângă maşini. I-am văzut în timpul zilei, mi-au părut concentraţi, încrezători. Trebuie să le spun ceva, credeam că sunt pregătit pentru astfel de momente, dar realizez încă o dată că e mai uşor să fii comandant de pluton, e mai uşor să pleci cu ei decât să le vorbeşti înainte de a-i vedea plecând. Îmi amintesc iar entuziasmul din 2008 şi plec hotărât către ei. Sunt toţi lângă maşini, în semi-întuneric îi privesc pe fiecare în parte şi mă liniştesc. Pentru prima dată îi simt rupţi de România, de casă. Preotul face prima rugăciune, pentru prima misiune a batalionului nostru. Mă pregătesc să le spun câteva cuvinte, cu teama de a nu părea forţate, formale, dar o maşină se apropie de locul unde ne aflăm şi din ea coboară comandantul. Şi din gura lui ies cuvintele pe care le caut de câteva minute: "Leilor, fiţi mândri. Sunteţi primul pluton din batalionul nostru care execută o misiune!", apoi trece prin faţa fiecăruia şi îi salută, lăsând deoparte orice literă de regulament, strângându-le mâna într-un anume fel, ce îmi aminteşte de misiunea din 2012, cu "Viperele Negre" de la Predeal. În câteva clipe, băieţii cu leul pe emblema de pe mânecă se urcă în maşinile de luptă şi pleacă. Maşina comandantului se pierde şi ea în întunericul nopţii. Este 24 februarie 2018, ora 01.00. Vânătorii de Munte de la Câmpulung şi-au început misiunea în Afganistan!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
