Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 19 aprilie 2026 01:11

Avansări în grad de Ziua Poliţiei Române

Activităţile dedicate aniversării a 196 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române Moderne s-au încheiat vineri cu o şedinţă festivă de avansare în grad a angajaţilor M.A.I., urmată de defilarea poliţiştilor argeşeni cu tehnica din dotare. Festivitatea de premiere s-a desfăşurat în Sala Mare a Consiliului Judeţean Argeş. Au fost avansaţi în grad 54 de ofiţeri şi 86 de agenţi. Astfel, 7 comisari au fost avansaţi la gradul de comisar-şef, 18 subcomisari au fost avansaţi comisari, 13 inspectori principali au devenit subcomisari, 9 inspectori au fost avansaţi inspectori principali, iar 5 subinspectori au primit gradul de inspectori de poliţie. Printre cei avansaţi se află şi Mădălin Ionuţ Zamfir, purtător de cuvânt al IPJ Argeş, căruia i s-a acordat gradul de subcomisar. Ceremonia a fost oficiată de comisarul-şef Gabriel Cosmin Gherghe, care, după cum v-am informat într-o ediţie trecută a ziarului nostru, a preluat atribuţiile de inspector-şef al Poliţiei Argeş pe o perioadă nedeterminată în locul lui Bogdan Berechet, a cărui împuternicire a expirat pe 1 martie. Manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Poliţiei Române au început pe 19 martie, în holul sediului inspectoratului, unde comisarul Remus Dulugeac a vernisat expoziţia fotografică documentară "Orhidee din flora spontană a României" şi au continuat marţi, 20 martie, când elevii şi preşcolarii au vizitat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş. Joi, jurnaliştii acreditaţi au participat alături de poliţişti la Cupa Presei la Tir, ediţia 2018, eveniment organizat în Poligonul Budeasa. Vineri era programată o paradă, dar a fost anulată din cauza condiţiilor meteo care nu au permis acest lucru. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It