Copil suspect de scarlatină!
După cazurile de gripă şi rujeolă din judeţul nostru, a venit rândul scarlatinei! Dacă în urmă cu o săptămână fusese diagnosticat un copil în vârstă de 4 ani, din comuna Moşoaia, o nouă suspiciune de scarlatină a apărut în judeţul Argeş. Potrivit informaţiilor de la Direcţia de Sănătate Publică Argeş, este vorba despre un copil în vârstă de 3 ani, din Piteşti. Acesta este internat la Secţia Boli Infecţioase Copii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi se aşteaptă rezultatul analizelor de laborator. La grădiniţa unde este înscris copilul se recoltează probe de la colegii cu care acesta a intrat în contact. Pentru prevenirea scarlatinei nu există vaccin, dar complicaţiile bolii pot fi severe. Streptococul scarlatinei se transmite pe cale aeriană. De aceea, dezinfecţia şi aerisirea claselor în şcoli sunt foarte importante, ca şi măsurile de igienă personală. Scarlatina este o boală infecto-contagioasă, cauzată de un streptococ şi care debutează cu durere în gât, roşeaţă, şi, pe măsură ce toxinele se multiplică, provoacă efecte pe vasele mici de sânge. Mai apar simptome precum febra, astenia, tulburări digestive şi erupţia pe piele, sub forma unor bubiţe roşiatice, care se descuamează când se usucă. Boala poate să fie făcută şi la maturitate, iar în cazul în care nu este tratată corespunzător, pot să apară probleme cardiace prin afectarea muşchiului inimii şi, în mod excepţional, afectări secundare ale rinichilor şi articulare. Tratamentul se face la spital şi constă în administrare de antibiotic din rândul penicilinelor, care de regulă duc la vindecarea pacientului.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
