Dosar penal pentru vandalizarea Fântânii lui Manole
Legenda spune că, după construirea Mănăstirii, Manole i-a întrebat pe cei 10 meşteri dacă mai pot construi o mănăstire şi mai frumoasă decât aceasta. Meşterii au răspuns afirmativ, iar domnitorul, pentru a împiedica acest lucru, a dispus demolarea schelelor, iar meşterii au rămas blocaţi pe acoperiş. Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi au încercat să zboare, însă toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor, fântână ce-i poartă numele.
Luna trecută, nişte indivizi lipsiţi de bun simţ, de spirit civic şi de valori morale, au vandalizat monumentul istoric ce datează din secolul al XVI-lea. Fără niciun fel de scrupule, au desenat faţada fântânii, au spart o parte din temelie, au rupt bucăţi din acoperiş şi o ţeavă de alimentare, precum şi corpul de iluminat din apropierea monumentului istoric. În urma sesizărilor făcute de către cetăţenii revoltaţi şi a materialelor apărute în presa locală, Poliţia Municipală Curtea de Argeş a deschis un dosar penal. "Atât în cazul Fântânii lui Manole, cât şi în cazul vandalizării Ruinelor Sân Nicoară au fost deschise două dosare penale pentru distrugere, cu autor necunoscut. Nu ne putem pronunţa dacă autorii sunt aceiaşi în ambele situaţii. În prezent se efectuează cercetări pentru identificarea şi tragerea la răspundere a vinovaţilor", ne-a declarat Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.
Deşi mulţi dau vina pe autorităţile locale că nu remediază situaţia şi nu repară distrugerile produse, trebuie menţionat faptul că vorbim despre două monumente istorice de mare valoare, iar primăria nu are competenţă să intervină. A fost sesizat Ministerul Culturii prin intermediul căruia autorităţile locale speră să se rezolve cât mai rapid problema, astfel încât până la deschiderea sezonului turistic, Fântâna lui Manole să fie refăcută şi să fie admirată aşa cum se cuvine de către vizitatori. Vă reamintim că, anul trecut, şi Ruinele Sân Nicoară au fost vandalizate de teribilişti cu inscriptii satanice şi injurii la adresa Poliţiei. Probabil, singura soluţie pentru a fi prevenite alte acte de vandalism este asigurarea urgent de pază pentru aceste obiective deosebit de importante pentru Primul Oraş Regal!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
