Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 22:40

Petrecere de 8 Martie pentru pensionarele din Curtea de Argeş

 Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită aşa cum se cuvine de către membrii C.A.R.P. Curtea de Argeş, la un restaurant din municipiu, într-un cadru intim, cu o masă festivă, muzică, voie bună, momente vesele şi dans. La eveniment au participat în jur de 230 de persoane, majoritatea femei, angajate sau membre ale instituţiei. În deschidere, doamnelor prezente la eveniment le-au fost oferite garoafe roşii de către bărbaţii din conducerea C.A.R.P., iar acestea i-au felicitat pentru ca reuşesc să antreneze pensionarii în tot felul de activităţi şi le oferă multe servicii şi ocazii de bucurie. Apoi, preşedintele instituţiei, Apostol Zamfira, a luat cuvântul şi le-a adresat sărbătoritelor câteva urări. "Vreau să transmit toate felicitările mele doamnelor. Vă doresc sănătate, împlinirea tuturor dorinţelor, prosperitate, iar primăvara să vă aducă bucurie în suflet, fericire şi linişte!", a urat domnia sa participantelor la eveniment. După ce s-a destins puţin atmosfera, ringul de dans a devenit neîncăpător. Muzica bună, asigurată de o formaţie live, a scos la dans o mare parte dintre participanţi. Doamnele au lăsat deoparte grijile zilnice pentru câteva ore şi au petrecut o seară de neuitat. "Atmosfera este foarte frumoasă, caldă, majoritatea celor prezenţi aici se cunosc între ei, muzica este bună, servirea ireproşabilă. Vin pentru prima oară, iar dacă mă va ţine Dumnezeu sănătoasă, am să vin cu drag şi la următoarele evenimente organizate de către C.A.R.P Curtea de Argeş", ne-a spus doamna Eugenia Niţu. Printre invitaţi s-a aflat şi o doamnă care nu a ratat nicio petrecere de acest gen din ultimii ani. "Am venit cu drag şi cu deosebită plăcere de fiecare dată. Venim mereu în aceeaşi formulă, stăm la aceeaşi masă, avem chiar şi o reprezentantă care se ocupă de organizare, dumneaei strânge banii, vine şi vorbeşte aici, la local... Motivul pentru care venim este pentru că de fiecare dată, întâlnirile noastre au fost un real succes. Atmosfera, meniul, compania, muzica, totul este ireproşabil şi antrenant", ne-a explicat doamna Aurelia Chistol. 

C.A.R.P Curtea de Argeş organizează astfel de cine festive cu diferite ocazii: Revelion, 1 Martie, Ziua Pensionarilor etc., în funcţie de cereri şi de disponibilitatea localului. "A intrat în tradiţia noastră să organizăm aceste întâlniri, în primul rând pentru o mai puternică socializare între membrii pensionari. Ne desfăşurăm adecvat vârstelor noastre şi aici menţionez că la evenimente participă pensionari de etăţi diferite şi care au lucrat în diverse domenii: foşti ingineri, profesori, maiştri, medici etc. Toate întâlnirile noastre s-au dovedit a fi un succes şi o să le continuam atât timp cât ne permite sănătatea şi avem solicitări din partea membrilor", a conchis preşedintele Apostol Zamfira. Petrecerea a durat câteva ore, iar seara s-a încheiat cu un tort uriaş în cinstea sărbătoritelor. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It