"Vulturii Carpaţilor" au preluat autoritatea în Kandahar!
Zilele trecute, în Baza Militară Aeriană din Kandahar a avut loc ceremonia militară prilejuită de transferul de autoritate între Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei "Brave Hearts" şi Batalionul 30 Protecţia Forţei "Carpathians' Eagles". Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei "Brave Hearts" a participat la misiunea NATO Resolute Support în perioada august 2017-februarie 2018. Militarii din Câmpulung Muscel vor continua misiunile în parteneriat cu Poliţia Naţională Afgană, în efortul comun de creştere a securităţii populaţiei locale şi vor fi prezenţi oricând în aria de responsabilitate, indiferent de oră sau capriciile vremii, pentru a preîntâmpina eventualele atacuri ale insurgenţilor.
"Sunt mândru că militarii batalionului pe care îl comand au reuşit să dovedească încă o dată că munca, profesionalismul şi seriozitatea sunt cheia către succes, succesul misiunii!", a declarat la finalul misiunii lt. col Cristinel Colibaba, camandantul Batalionului 280 Infanterie Protecţia Forţei "Brave Hearts". "După o lungă perioadă de pregătire, Batalionul 30 Protecţia Forţei se află în faţa unei noi provocări. Sunt conştient că nu va fi uşor, dar am convingerea că ai mei camarazi sunt determinaţi şi pregătiţi pentru a face faţă oricăror provocări sau obstacole ce pot apărea în această zonă de conflict", a încheiat lt. col. Ionuţ Ilinca, comandatul Batalionului Protecţia Forţei "Carpathians' Eagles".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
