Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 21:16

Vineri, 7 unităţi canine de avalanşă şi-au primit reconfirmarea brevetului

 

În această săptămână a avut loc cea de-a IV-a ediţie a Stagiului Naţional de Formare al Unităţilor Canine de Intervenţie la Avalanşă din cadrul Salvamont România, care s-a încheiat vineri cu rezultate spectaculoase. La această competiţie au participat 10 echipaje de câini din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Gorj, Hunedoara, Sibiu şi Neamţ. Dintre acestea, 7 au dat examen pentru reconfirmare (Roni, Recco, Gan, Yukanna, Dara, Eric şi Helios), 1 pentru brevetare (Yan, un câine care şi-a parcurs stadiul complet de pregătire) şi 2 sunt stagiari (Hera şi Saşa), care au fost declaraţi apţi pentru a-şi primi brevetul anul viitor (ei trebuie evaluaţi cu un an înainte în aşa fel încât să nu manifeste probleme de comportament). În ceea ce priveşte rasele, chiar dacă nu vorbim despre un număr mare de unităţi canine, avem de a face cu o "plajă completă": Malinois (Ciobănesc belgian), Ciobănesc german, Border Collie, Labrador şi Golden Retriever. Ion Sănduloiu, director al Salvamont Argeş şi manager al Şcolii Câini de Avalanşă Salvamont România, ne-a precizat: "Vor mai veni pentru reconfirmare încă 3 echipaje, care n-au putut fi prezente zilele trecute, din motive obiective, iar între aceştia mai există şi un Ciobănesc olandez. În orice caz, toţi câinii din această ediţie au primit aviz favorabil. Culmea e că ai emoţii pentru un anumit câine şi la examen se dovedeşte bun, iar alţii pe care-i iei pe garant mai fac greşeli. Proba este clară, este vizibilă şi, până la urmă, au trecut toţi cu bine. Am avut un câine care anul trecut mi-a cam dat emoţii, iar anul ăsta a venit pregătit până-n dinţi. De reţinut este că acest tip de activitate trebuie făcut în permanenţă pentru a-i menţine în formă. Suntem entuziasmaţi toţi şi reuşim treptat să dăm înainte şi să ajungem la cele 20-30 de echipaje canine la nivel naţional. În acest moment sunt 11 brevetate. Pentru stagiul viitor sunt încă 5 în pregătire!"

Proba de examen a presupus practic simularea unui caz real de căutare a victimelor unei avalanşe. A fost pregătit un teren de aproximativ 2 hectare, unde fiecare unitate canină trebuia să găsească 2 victime îngropate cam la 1 metru adâncime în zăpadă. Întrucât câinii se ghidează după miros, deci trebuiau să fie oameni în carne şi oase, "victimele" au fost reprezentate de doi voluntari din echipa Salvamont Argeş. Cadrul de acţiune a fost cât se poate de real datorită condiţiilor meteo, fiindcă patrupezii salvatori au avut de înfruntat viscol, ceaţă şi ninsoare, împrejurări perfect pretabile pentru antrenament, dar nepracticabile pentru turismul montan. Se înţelege că antrenamentul care precede acest examen presupune o muncă acerbă, pe care numai nişte oameni extrem de devotaţi o pot face: "Este de apreciat tăria de caracter de care dau dovadă cei care, pe lângă meseria de salvator montan, îşi asumă lucrul cu câinele de avalanşă, pentru formare, brevetare, apoi reconfirmări anuale. Înseamnă multe zile de antrenament în zăpadă, pe orice vreme, tremurat în gropile de antrenament pentru câinii colegilor, mânuit lopata până îţi cad mâinile... Apoi, când intri la căutare cu câinele, efortul acela intens, de simţi că nu mai ai aer, încercand să ţii pasul cu el. În final, satisfacţia imensă, a ambilor componenţi ai echipei, când câinele iese plin de zăpadă, trăgând de colegul care acceptă să joace rolul victimei...", a punctat directorul Salvamont Argeş.

Şi, dacă tot discutăm despre condiţiile de vreme, ei bine, cum în această noapte se aşteptau căderi masive de zăpadă viscolită, Ion Sănduloiu ne-a informat că, mai mult ca sigur, riscul de avalanşă va creşte începând de luni: "Pe această cale îi sfătuim cu tărie pe cei care vor să facă turism pe munte să nu încerce marea cu degetul şi să ţină cont de faptul că staţiile turistice sunt închise. Îi avertizăm că se expun la pericole iminente!"

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It