Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 21:17

EXCLUSIV: Taxi răsturnat în dreptul fabricii Dr. Oetker! 

 

În urmă cu puţin timp, vremea capricioasă a făcut prima victimă la Curtea de Argeş. Un autoturism marca Renault Clio, taxi, care venea de la Albeşti spre oraş s-a răsturnat în dreptul fabricii Dr. Oetker, după ce şoferul a executat brusc o manevră la dreapta în încercarea de a evita un câine. Din cauza carosabilul acoperit cu polei, acesta a pierdut controlul volanului, astfel că maşina a plonjat într-o rigolă foarte adâncă de lângă şosea. Tânărul în vârstă de 26 de ani este din Cepari şi, din fericire, n-a avut nevoie de îngrijiri medicale, astfel că a refuzat transportul la spital pentru investigaţii suplimentare. Pasagera din dreapta lui - o fată în vârstă de 20 de ani, din Valea Iaşului - a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a fost preluată de către echipajul SMURD pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. La faţa locului traficul a fost oprit, iar poliţiştii au făcut cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii accidentului. Cel mai probabil, automobilul va fi scos din groapă abia mâine, pe lumină de zi.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It