Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 17:10

"Vulturii Carpaţilor" şi-au luat zborul spre Afganistan!

Primul detaşament din Batalionul Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" a plecat spre baza aeriană din Kandahar. Militarii vor participa pentru 6 luni la misiunea Resolute Support de instruire, consiliere şi asistenţă a forţelor de securitate afgane. Generalul de brigadă Dorin Blaiu, comandant al Componentei Operaţionale Terestre şi locţiitor al şefului Statului Major al Forţelor Terestre, a urat succes în misiune militarilor primului detaşament din Batalionul Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor" care au plecat în Afganistan. Alături de primul grup de militari a fost şi detaşamentul de Poliţie Militară. 

Marţea trecută a avut loc ceremonia de plecare în teatrul de operaţiuni a militarilor din Câmpulung. Prezent la eveniment, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a declarat următoarele: "Este un moment important pentru orice militar al Armatei României, când tot ceea ce aţi învăţat, toate antrenamentele făcute vor fi aplicate în condiţii reale de luptă. Aveţi toată aprecierea mea pentru curajul dumneavoastră şi tot sprijinul pentru îndeplinirea cu succes a misiunii în condiţii cât mai sigure şi cât mai bune. Rezultatele deosebite obţinute în perioada de pregătire vă dau dreptul deplin de a privi cu optimism această misiune de protecţie a Bazei Militare Aeriene din Kandahar, precum şi aceea de instruire şi consiliere a militarilor Armatei Naţionale Afgane".

De asemenea, comandantul Batalionului Protecţia Forţei "Vulturii Carpaţilor", locotenent-colonel Ionuţ Ilinca, a transmis că "(…) după 4 luni de pregătire intensă, suntem la momentul în care ne exprimăm convingerea că vom depune tot efortul pentru a ne îndeplini misiunea încredinţată. Pentru batalion, participarea la această misiune reprezintă a treia revalidare a pregătirii şi profesionalismului militarilor într-un teatru de operaţii extern şi a locului pe care batalionul îl ocupă în galeria unităţilor de elită din Forţele Terestre ale Armatei României". La finalul alocuţiunii, comandantul batalionului şi-a exprimat dorinţa ca la întoarcerea din teatru de operaţii să raporteze MISIUNE ÎNDEPLINITĂ, ca o reuşită a tuturor, o încununare cu succes a unei perioade de efort susţinut, a unei munci de echipă şi a unui sprijin continuu şi necondiţionat din partea familiilor.

Le dorim şi noi misiune uşoară şi să revină acasă în efectiv complet!

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It