Accident la Cerbureni: Solenza mai tare ca gardul!



Imagine insolită pentru participanţii la trafic de pe DN 7C, în această dimineaţă: pe sensul de drum dinspre Curtea de Argeş spre Barajul Vidraru, la Cerbureni, pe raza comunei Valea Iaşului, o maşină Dacia Solenza a rupt gardul unei proprietăţi şi s-a oprit în curtea unui localnic, în apropierea ţevii de gaze. Din fericire, Alin P., în vârstă de 22 ani, din comuna Arefu, conducătorul auto, nu a fost rănit, iar pagubele autoturismului nu au fost serioase. Conform datelor pe care le-am primit de la reprezentanţii Poliţiei Argeş, se pare că accidentul a avut loc din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, tânărul şofer pierzând astfel controlul volanului. Acesta are însă RCA şi i-a asigurat pe poliţişti şi pe proprietarul casei că îi va repara gardul pe care i l-a pus la pământ. Aşa cum se poate vedea şi din imaginile alăturate, se poate spune că şoferul a avut noroc cu carul, deoarece, în drumul său, după ce a doborât gardul, automobilul s-a strecurat printre doi pomi fructiferi, iar incidentul rutier se putea transforma într-o veritabilă tragedie. Încă o dată, viteza ar fi putut face victime. Aviz amatorilor de senzaţii tari!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
