Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 15:41

Mesajul fostului deputat Deaconu pentru ministrul Daea: "Daţi-le subvenţii ciobanilor pentru sare, altfel ne mănâncă oile asfaltul!"

Faptul că DN 73C este una dintre cele mai proaste şosele din România o ştie toată lumea, la fel şi că blocajele sunt la ordinea zilei. Sâmbătă după-amiază, drumul naţional care face legătura între Câmpulung şi Curtea de Argeş a fost din nou blocat, însă de această dată şoferii nu au avut ce să le reproşeze angajaţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Care, foarte corect, şi-au făcut treaba şi au menţinut ruta circulabilă, nefiind zăpadă sau polei care să-i pună la încercare pe conducătorii auto. De altfel, s-a dat cu nisip şi sare, iar drumul arăta destul de bine. Cum între limitele localităţilor Curtea de Argeş şi Valea Iaşului există Izlazul Glămee, de această dată, pentru blocarea traficului au fost de vină... oile lui Daea! Spunem şi noi aşa, pentru că o turmă nesupravegheată a invadat drumul naţional, iar ierbivorele rumegătoare s-au apucat tacticoase să adune grăunţele de sare prezente în amestecul antiderapant, spre disperarea şoferilor care formaseră veritabile coloane în ambele sensuri de mers. Prins într-una dintre ele, fostul deputat Mihai Deaconu a postat pe contul de socializare următorul mesaj: "Oile lui Daea au ieşit la... lins de sare pe DN 73C şi au creat un carambol de toată frumuseţea. Domnule ministru, daţi-le ciobanilor subvenţii pentru sare, căci altfel rămânem şi fără asfaltul pe care îl mai avem!" Credeţi că v-aude, domnule deputat?...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It