În toiul iernii, o bunică şi nepotul pe care-l creşte singură au nevoie disperată de lemne pentru foc!
Înainte de Sărbătorile de Iarnă am cunoscut-o pe Maria Buşcu, o bunică din comuna Muşăteşti, satul Costeşti-Vâlsan, care de mai bine de 2 ani se luptă cu sistemul să-şi păstreze lângă ea nepoţelul, pe micul Abdel Ionuţ Bălan. Băieţelul, în vârstă de 5 ani, are o poveste de viaţă care ar putea deveni oricând subiectul unui roman. El a avut ghinionul să i se nască unei femei crude, care nu poate fi numită "mamă" şi care, pe când era el încă bebeluş, l-a aruncat pe geam, de la etajul 3, într-un gest fără inimă dictat de o criză de nervi. Ca prin minune, Ionuţ a scăpat atunci cu răni superficiale, de ajutor fiindu-i pomii care l-au legănat cu grijă între ramurile lor, atenuându-i căderea şi evitând un impact fatal. Copilul n-a avut noroc nici de un tată care să-l crească armonios şi să-i ofere căldura unui cămin, căci şi acesta se pare că a dat dovadă de un comportament reprobabil, fiind actualmente închis şi aşteptând judecata. Aflată la muncă în Franţa (unde era angajată ca măturător), bunica lui Ionuţ a venit într-un suflet în ţară să-şi salveze nepotul din mâinile unei mame denaturate şi să evite ca acesta să fie dus la orfelinat sau în plasament. Din acel moment, Maria Buşcu a renunţat la planurile ei şi la viaţa şi-aşa destul de chinuită pentru a-şi ocroti vlăstarul. Mai trebuie menţionat că femeia, la rândul ei, a avut parte de un trai greu altături de un soţ care deseori o agresa fizic pe fondul consumului de băuturi spirtoase şi, ca urmare, biata femeie a ajuns de mai multe ori în spital şi a avut nevoie de nu mai puţin de 5 intervenţii chirurgicale.
Întorcându-ne în prezent, bunica lui Ionuţ ne-a prezentat dovezi că de aproximativ doi ani se chinuie să ţină piept reprezentanţilor de la Protecţia Copilului şi luptă din răsputeri să-l păstreze pe nepot lângă ea. Asta deşi femeia nu are pensie, nici loc de muncă şi nici măcar un acoperiş cu acte deasupra capului!... Mama acestuia nici nu vrea să mai audă de micuţ şi a plecat în străinătate, unde-şi trăieşte liniştită viaţa. La ora actuală, bunica şi copilul vieţuiesc într-o odaie pusă la dispoziţie prin generozitatea unui vecin, care le-a permis s-o adapteze necesităţilor lor. E drept că a fost nevoie de investiţii şi încă mai sunt de făcut reparaţii, dar camera este locuibilă şi mamaia lui Ionuţ face eforturi mari să-i ofere acestuia condiţii optime. Greutăţi apar, însă, la tot pasul şi, în toiul iernii, femeia se confruntă cu o problemă pe care nu-i stă în putere s-o rezolve singură: lemnele de foc sunt scumpe şi rezervele, adunate prin donaţii, s-au cam epuizat. Maria Buşcu s-a gândit, în disperare de cauză, să caute ajutor, deşi nu-i vine uşor. Dar, totodată, conduita morală o împiedică să "se descurce" cu lemne sustrase din pădure, aşa că femeia a venit luni la noi şi ne-a spus păsul, în timp ce Ionuţ se agăţa de hainele ei şi tot încerca să ne spună că el nu vrea să meargă la Stat. Bunica ştie că acum riscă să ridice antenele celor care o pândesc să-i ia puiul de om, dar nici să-l crească în frig n-o lasă inima. De altfel, ne-a mărturisit că a mai primit ajutor şi de la Comunitatea Evanghelică din satul în care locuieşte, fiindcă altfel n-ar fi avut nici lemnele pe care deja le-a consumat. Întrucât noi, echipa care am organizat Campania umanitară "Bucuria Crăciunului în Suflet de Copil", am promis că din fondurile rămase vom sprijini astfel de cazuri, Maria Buşcu a primit luni 100 de lei, care, însă, nu-i vor ajunge decât, probabil, câteva zile. Pe această cale facem apel la cei cărora le stă în putere să le dea celor doi o mână de ajutor şi să-i scutească de frigul muşcător al iernii. Mai de folos decât banii le-ar fi direct lemnele, întrucât femeia găseşte cu greu să cumpere canităţi mici, cu "ţârâiala". Ştim că oameni generoşi încă mai sunt printre noi şi mizăm mai ales pe aceia care şi de Crăciun au dat dovadă de solidaritate şi au pus mână de la mână pentru o minune. Maria Buşcu şi Ionuţ nu cer altceva decât să aibă căldură şi o plită încinsă pe care să poată găti şi încălzi apă. Haideţi să-i ajutăm să treacă de această iarnă cu bine! Cei care doresc să-i sprijine sunt rugaţi să ne contacteze, fie telefonic (0770.848.811), fie direct la redacţia ziarului ARGEŞ EXPRES.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
