Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 14:23

Reţinut pentru violenţă în familie

Zilele trecute, agenţii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie a.c., C.C. (26 ani), l-a lovit pe tatăl său, D.C. (60 ani), în timp ce se aflau la domiciliul comun din Budeasa, judeţul Argeş. Cel în cauză a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi luare a unei măsuri preventive. Propunerea a fost însuşită, iar Judecătoria Piteşti a dispus luarea măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 zile. 

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It