Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 28 iulie 2026 23:09

Mai mulţi bani pentru Sănătate, Educaţie şi Investiţii!

 În proiectul de buget sunt prevăzute venituri estimate de 287,5 mld. lei, cu 30,9 miliarde lei mai mari faţă de 2017, fiind pentru prima dată când PIB-ul României va depăşi nivelul de 200 miliarde euro. Din cele 30,9 miliarde lei venituri suplimentare, 21,1 miliarde lei vor merge către bugetul Sănătăţii, care va avea o creştere de 17% faţă de 2017, cel al Educaţiei - care va avea o creştere de 16% şi cel alocat Investiţiilor, care va avea o creştere de 42%. "În proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru acordarea de vouchere de vacanţă pentru toţi salariaţii din sistemul public, creşterea salariului minim şi mediu net în întreaga economie (public şi privat) cu 9%, majorarea, de la 1 iulie, a pensiilor cu 10% şi a pensiei minime cu 23%. În ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi, bugetul prevede creşterea indemnizaţiei acestora cu 30% de la 1 ianuarie. Totodată, unul dintre obiectivele Guvernului pentru anul 2018 este reprezentat de reducerea ratei şomajului sub 4% şi creşterea numărului de salariaţi cu normă întreagă cu peste 200.000 persoane. În acest sens, Guvernul va sprijini dezvoltarea programului Start-Up Nation pentru alte 10.000 firme, deţinute în special de tineri. În acelaşi timp, în buget s-au alocat 4,5 mld. lei pentru programele de ajutor de stat ce vor demara anul viitor, măsură ce ţinteşte inclusiv creşterea exporturilor cu aproximativ 7,6%. De asemenea, Guvernul României îşi respectă angajamentele luate în faţa aliaţilor şi alocă, pentru al doilea an consecutiv, 2% din PIB pentru Apărare şi 53 milioane lei pentru majorarea capitalului operatorilor economici din industria de apărare. În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, Guvernul şi-a propus ca în anul 2018 să atragă 28,4 mld. lei (6,3 mld. euro), cu 32% mai mult faţă de anul acesta", s-a transmis după şedinţa în care s-a aprobat bugetul ţării pe anul 2018.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It