Traficul greu, redirecţionat pe Curtea de Argeş
Sfârşitul mini-vacanţei a însemnat inevitabil şi producerea unor blocaje în trafic şi a unor incidente rutiere. Duminică, la Drăganu s-a produs un accident şi astfel parte din trafic a fost dirijat pe ruta ocolitoare. IPJ Argeş ne-a transmis că poliţiştii au fost în teren, pentru a se asigura că aceia care au fost plecaţi în această mini-vacanţă se întorc în siguranţă acasă. Ţinând cont că suntem în perioada sezonului rece, pentru zilele următoare se transmit următoarele avertizări: prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei; autoturismul nu trebuie părăsit dacă este încărcat cu bagaje sau are expuse la vedere obiecte care ar putea tenta (casetofoane, genţi, borsete, telefoane mobile, aparate foto, detectoare radar sau aparate GPS etc.); fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul! Nu luaţi în maşină persoane necunoscute; dacă optaţi pentru o călătorie cu mijloacele de transport în comun, nu încredinţaţi niciodată copiilor sarcina să vă supravegheze bagajele! Asiguraţi-vă banii, bagajele sau alte valori când vă aflaţi la ghişeele caselor de bilete sau în alte puncte aglomerate din gară, iar la plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră! Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată Poliţia!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
